Se pare ca nu pot sa mai ejaculez deloc. De ce?
Starea pe care o descrii se numeste anejaculare. Desi este relativ rar intalnita, noi cazuri sunt raportate anual.Anejacularea poate surveni ca urmare a unui traumatism al maduvei spinarii, a unei interventii chirurgicale majore asupra ganglionilor limfatici, a diabetului zaharat sau a sclerozei multiple. De asemenea, ea poate fi rezultatul unei probleme de natura psihologica.
Cauza clasica a anejacularii este intreruperea raspunsului nervos care poate fi cauzata de traumatisme. Tratamentul anejacularii este indicat numai pentru a restabili fertilitatea. Daca terapia medicamentoasa nu da rezultate, singurul mecanism pentru inducerea ejacularii poate fi realizat prin electroejaculare, utilizand o sonda rectala cu impulsuri electrice. Ejacularea poate aparea in pâna la 75 % dintre pacientii care utilizeaza aceasta metoda. Stimularea prin vibratii a fost de asemenea utilizata cu succes pentru a induce ejacularea la pacientii cu leziuni ale maduvei spinarii.
giovedì, febbraio 26, 2009
Ejacularea Rtrograda
Am senzatia de ejaculare, dar nu pare sa existe nici un fel de fluid. De ce?
Ejacularea retrograda este termenul medical pentru afectiunea descrisa mai sus. Exista multe motive pentru care poti sa nu observi nici un fluid (fluid seminal) dupa orgasm. Daca se intampla acest lucru, probabil ai observat si ca, atunci cand urinezi prima data dupa actul sexual, urina pare tulbure.
Aceasta se intampla deoarece lichidul seminal este eliminat din testicule, dar in loc sa fie propulsata de contractiile ritmice in afara uretrei ea circula in sens invers si intra in vezica urinara prin colul vezical. Cel mai raspandit motiv pentru aceasta este o interventie chirurgicala asupra prostatei sau a colului vezical. Multi barbati care au suferit o prostatectomie au trecut prin aceasta experienta.
Exista si alte motive pentru aceasta si ele includ intreruperea transmiterii impulsurilor nervoase daca a existat o leziune a maduvei spinarii, diabetul zaharat, scleroza multipla si cateva medicamente prescrise, in special tabletele pentru controlul tensiunii. Senzatia de orgasm si ejacularea pot fi de asemenea reduse. Tratamentul pentru aceasta afectiune va fi luat in considerare doar daca fertilitatea reprezinta o problema.
Ejacularea retrograda este termenul medical pentru afectiunea descrisa mai sus. Exista multe motive pentru care poti sa nu observi nici un fluid (fluid seminal) dupa orgasm. Daca se intampla acest lucru, probabil ai observat si ca, atunci cand urinezi prima data dupa actul sexual, urina pare tulbure.
Aceasta se intampla deoarece lichidul seminal este eliminat din testicule, dar in loc sa fie propulsata de contractiile ritmice in afara uretrei ea circula in sens invers si intra in vezica urinara prin colul vezical. Cel mai raspandit motiv pentru aceasta este o interventie chirurgicala asupra prostatei sau a colului vezical. Multi barbati care au suferit o prostatectomie au trecut prin aceasta experienta.
Exista si alte motive pentru aceasta si ele includ intreruperea transmiterii impulsurilor nervoase daca a existat o leziune a maduvei spinarii, diabetul zaharat, scleroza multipla si cateva medicamente prescrise, in special tabletele pentru controlul tensiunii. Senzatia de orgasm si ejacularea pot fi de asemenea reduse. Tratamentul pentru aceasta afectiune va fi luat in considerare doar daca fertilitatea reprezinta o problema.
Ejacularea Intarziata
Se pare ca imi ia mult timp sa ejaculez chiar daca sunt excitat. Ce se intampla cu mine, a cui este vina?
Problema pe care o descrii, cea a ejacularii intarziate, nu este vina nimanui. Pot exista mai multe explicatii pentru aceasta, desi nu este intalnita prea des. Ejacularea este impiedicata iar barbatul are dificultati in atingerea orgasmului desi doreste acest lucru si primeste suficienta stimulare pentru ca acesta sa aiba loc. Cauzele pot fi fizice sau psihologice. Cauzele fizice pot include diabetul zaharat, boli de prostata, si terapie medicamentoasa, in special unele antidepresive sau betablocante.
Cauzele psihologice sunt cele mai probabile, daca nu esti afectat de nici una dintre bolile de mai sus. Cateodata barbatii se autoconditioneaza in mod subconstient sa reactioneze intr-un anume fel si ejacularea poate fi atinsa numai prin repetarea acestor circumstante. Uneori, ejacularea apare doar ca urmare a masturbarii.
Gravitatea problemei este variabila. Unii barbati sunt incapabili sa ejaculeze intravaginal indiferent de imprejurare si adesea unii considera dificila manifestarea oricarei forme de emotie. Tratamentul pentru acesti barbati va implica adesea terapia psihosexuala efectuata de cadre medicale specializate. Scopul tratamentului este de a-i reinvata cum sa depaseasca comportamentul inhibitor care a fost invatat. Acest ajutor specializat poate sa nu fie disponibil prin NHS, dar medicul tau poate sa te puna in legatura cu una dintre organizatiile specializate care se ocupa de acest fel de probleme.
Problema pe care o descrii, cea a ejacularii intarziate, nu este vina nimanui. Pot exista mai multe explicatii pentru aceasta, desi nu este intalnita prea des. Ejacularea este impiedicata iar barbatul are dificultati in atingerea orgasmului desi doreste acest lucru si primeste suficienta stimulare pentru ca acesta sa aiba loc. Cauzele pot fi fizice sau psihologice. Cauzele fizice pot include diabetul zaharat, boli de prostata, si terapie medicamentoasa, in special unele antidepresive sau betablocante.
Cauzele psihologice sunt cele mai probabile, daca nu esti afectat de nici una dintre bolile de mai sus. Cateodata barbatii se autoconditioneaza in mod subconstient sa reactioneze intr-un anume fel si ejacularea poate fi atinsa numai prin repetarea acestor circumstante. Uneori, ejacularea apare doar ca urmare a masturbarii.
Gravitatea problemei este variabila. Unii barbati sunt incapabili sa ejaculeze intravaginal indiferent de imprejurare si adesea unii considera dificila manifestarea oricarei forme de emotie. Tratamentul pentru acesti barbati va implica adesea terapia psihosexuala efectuata de cadre medicale specializate. Scopul tratamentului este de a-i reinvata cum sa depaseasca comportamentul inhibitor care a fost invatat. Acest ajutor specializat poate sa nu fie disponibil prin NHS, dar medicul tau poate sa te puna in legatura cu una dintre organizatiile specializate care se ocupa de acest fel de probleme.
Ejacularea Prematura
Ce este ejacularea prematura?
Ejacularea prematura descrie situatia in care un barbat ejaculeaza prea devreme. Uneori acest lucru se intampla chiar inainte de aparitia oricarei stimulari directe. Numai gandul la o situatie stimulanta din punct de vedere sexual poate declansa ejacularea. Totusi, este mult mai obisnuit ca ejacularea sa apara ori in timpul, ori la scurt timp dupa penetrare.
Cat de devreme inseamna prea devreme?
Aceasta este o problema comuna care afecteaza cel putin unul din fiecare zece barbati. Din pacate, numai 10 % dintre cei suferinzi primesc de fapt tratament. Numarul barbatilor care sufera de disfunctie erectila creste odata cu varsta.
Cat de des intalnita este ejacularea prematura?
Ejacularea prematura este una dintre cele mai raspandite probleme sexuale care afecteaza barbatii. Majoritatea barbatilor vor trece printr-o situatie de ejaculare prematura la un anumit moment in timp. Poate deveni o problema cand aceasta situatie se repeta in majoritatea situatiilor de natura sexuala. Studiile au aratat ca este ea este extrem de prevalenta in cadrul tuturor grupurilor socio-economice si mai mult de 40% dintre barbati sunt afectati.
La ce varsta apare ejacularea prematura?
Ejacularea prematura poate aparea la orice varsta si in orice circumstanta, dar este mai des intalnita la tineri. Aparitia ejacularii prematura este mai strans legata de noutatea experientei sexuale (partenera noua sau situatie diferita) decat de varsta barbatului.
Ce cauzeaza ejacularea prematura?
Exista unele conditii care pot interfera procesul ejaculator, ca de exemplu modificarile prostatei, arteroscleroza, diabetul si tulburarile neurologice. Dar majoritatea cazurilor sunt cauzate de nereusita de a controla reactia de ejaculare.
Primii pionieri ai studiilor de sexualitate credeau ca experientele sexuale timpurii erau foarte importante in conturarea unor viitoare obiceiuri de ejaculare. Ei credeau ca din cauza nervozitatii initiale si grabei, experientele sexuale timpurii vor 'programa' un tipar invatat de ejaculare rapida si in viitor (o forma de conditionare negativa). Locurile si circumstantele nepotrivite, de exemplu banchetele din spate ale masinilor, frica de a fi descoperiti de cineva si aventurile de o noapte, pot contribui la stabilirea unui tipar de ejaculare rapida.
Evenimentele psihosociale care pot contribui la ejacularea prematura includ:
Cum pot depasi ejacularea prematura?
Multi barbati pot fi ajutati sa intarzie ejacularea, utilizand metode de auto-ajutor, dar unii pot avea nevoie de ajutorul unui cadru specializat. Discuta intotdeauna problema mai intai cu partenera pentru a descoperi care sunt nevoile si dorintele sale. O metoda simpla de auto-ajutor care poate fi eficienta se numeste ‚tehnica stop/start’. Aceasta poate fi realizata fie singur, fie impreuna cu partenera, dupa cum preferi.
Pasul 1: Incepeti gradual stimularea penisului, oprindu-va chiar inainte de a ejacula.
Pasul 2: Odihniti-va, opriti stimularea pentru 30 – 60 secunde
Pasul 3: Reincepeti stimularea penisului, oprind sau reducand stimularea pana cand probabilitatea de a ejacula a trecut.
Pasul 4: Repetati pasii de mai sus de patru sau cinci ori, pana incepeti sa recunoasteti punctul de ejaculare. Apoi lasati ejacularea sa aiba loc.
Aceasta tehnica de masturbare poate fi modificata pentru actul sexual, si este numita tehnica strangerii. Partenera strange ferm penisul la baza sa. Folositi degetul mare si aratatorul si strangeti imediat inainte de a se produce ejacularea. Senzatia de ejaculare iminenta va ceda. Poate exista o reducere in gradul de rigiditate a erectiei, pana cand stimularea reincepe. Este necesara un devotament considerabil din partea cuplului pentru ca aceste tehnici sa aiba o sansa de succes.
Spray-urile pentru intarzierea ejacularii chiar functioneaza?
Nu exista nimic care sa sugereze ca ele chiar functioneaza, dar nici contrariul. Spray-urile pentru intarzierea ejacularii, care sunt niste anestezice locale, pot reduce sensibilitatea varfului penisului, dar pot interfera cu recunoasterea ejacularii. Exista de asemenea posibilitatea unui transfer al anestezicului in corpul partenerei, reducând astfel senzatiile de placere. Daca va decideti sa achizitionati un astfel de spray, este indicata folosirea prezervativului.
Dar daca nu pot depasi singur problema?
Nu au fost inca autorizate medicamente pentru tratamentul ejacularii prematura. Indicatiile sugereaza ca unele anti-depresive pot fi de ajutor in unele cazuri, dar ele necesita evaluari suplimentare. Daca medicatia este o forma optionala de terapie, ar trebui prescrisa in combinatie cu terapia sexuala traditionala. Cuplurile considera ca fiind foarte dificila abordarea subiectului fata de specialisti dar medicul tau generalist poate sa te puna in legatura cu un terapeut pe probleme sexuale. Masurile de precautie ale serviciilor nationale de sanatate in cazul pacientilor care sufera de ejaculare prematura sunt in cel mai bun caz simple improvizatii.
Ejacularea prematura descrie situatia in care un barbat ejaculeaza prea devreme. Uneori acest lucru se intampla chiar inainte de aparitia oricarei stimulari directe. Numai gandul la o situatie stimulanta din punct de vedere sexual poate declansa ejacularea. Totusi, este mult mai obisnuit ca ejacularea sa apara ori in timpul, ori la scurt timp dupa penetrare.
Cat de devreme inseamna prea devreme?
Aceasta este o problema comuna care afecteaza cel putin unul din fiecare zece barbati. Din pacate, numai 10 % dintre cei suferinzi primesc de fapt tratament. Numarul barbatilor care sufera de disfunctie erectila creste odata cu varsta.
Cat de des intalnita este ejacularea prematura?
Ejacularea prematura este una dintre cele mai raspandite probleme sexuale care afecteaza barbatii. Majoritatea barbatilor vor trece printr-o situatie de ejaculare prematura la un anumit moment in timp. Poate deveni o problema cand aceasta situatie se repeta in majoritatea situatiilor de natura sexuala. Studiile au aratat ca este ea este extrem de prevalenta in cadrul tuturor grupurilor socio-economice si mai mult de 40% dintre barbati sunt afectati.
La ce varsta apare ejacularea prematura?
Ejacularea prematura poate aparea la orice varsta si in orice circumstanta, dar este mai des intalnita la tineri. Aparitia ejacularii prematura este mai strans legata de noutatea experientei sexuale (partenera noua sau situatie diferita) decat de varsta barbatului.
Ce cauzeaza ejacularea prematura?
Exista unele conditii care pot interfera procesul ejaculator, ca de exemplu modificarile prostatei, arteroscleroza, diabetul si tulburarile neurologice. Dar majoritatea cazurilor sunt cauzate de nereusita de a controla reactia de ejaculare.
Primii pionieri ai studiilor de sexualitate credeau ca experientele sexuale timpurii erau foarte importante in conturarea unor viitoare obiceiuri de ejaculare. Ei credeau ca din cauza nervozitatii initiale si grabei, experientele sexuale timpurii vor 'programa' un tipar invatat de ejaculare rapida si in viitor (o forma de conditionare negativa). Locurile si circumstantele nepotrivite, de exemplu banchetele din spate ale masinilor, frica de a fi descoperiti de cineva si aventurile de o noapte, pot contribui la stabilirea unui tipar de ejaculare rapida.
Evenimentele psihosociale care pot contribui la ejacularea prematura includ:
- Boala partenerului
- Stresul ocupational/stresul financiar/serviciul in schimburi
- Problemele familiale/rudele in varsta/doliul/copiii
- Vina/orientarile sexuale
- Lipsa de experienta/oportunitatea
- Conditiile de trai saracacioase/supraaglomerarea
- Anxietatea legata de performanta/teama de nereusita/asteptarile
- Lipsa abilitatilor sexuale/interpersonale
Cum pot depasi ejacularea prematura?
Multi barbati pot fi ajutati sa intarzie ejacularea, utilizand metode de auto-ajutor, dar unii pot avea nevoie de ajutorul unui cadru specializat. Discuta intotdeauna problema mai intai cu partenera pentru a descoperi care sunt nevoile si dorintele sale. O metoda simpla de auto-ajutor care poate fi eficienta se numeste ‚tehnica stop/start’. Aceasta poate fi realizata fie singur, fie impreuna cu partenera, dupa cum preferi.
Pasul 1: Incepeti gradual stimularea penisului, oprindu-va chiar inainte de a ejacula.
Pasul 2: Odihniti-va, opriti stimularea pentru 30 – 60 secunde
Pasul 3: Reincepeti stimularea penisului, oprind sau reducand stimularea pana cand probabilitatea de a ejacula a trecut.
Pasul 4: Repetati pasii de mai sus de patru sau cinci ori, pana incepeti sa recunoasteti punctul de ejaculare. Apoi lasati ejacularea sa aiba loc.
Aceasta tehnica de masturbare poate fi modificata pentru actul sexual, si este numita tehnica strangerii. Partenera strange ferm penisul la baza sa. Folositi degetul mare si aratatorul si strangeti imediat inainte de a se produce ejacularea. Senzatia de ejaculare iminenta va ceda. Poate exista o reducere in gradul de rigiditate a erectiei, pana cand stimularea reincepe. Este necesara un devotament considerabil din partea cuplului pentru ca aceste tehnici sa aiba o sansa de succes.
Spray-urile pentru intarzierea ejacularii chiar functioneaza?
Nu exista nimic care sa sugereze ca ele chiar functioneaza, dar nici contrariul. Spray-urile pentru intarzierea ejacularii, care sunt niste anestezice locale, pot reduce sensibilitatea varfului penisului, dar pot interfera cu recunoasterea ejacularii. Exista de asemenea posibilitatea unui transfer al anestezicului in corpul partenerei, reducând astfel senzatiile de placere. Daca va decideti sa achizitionati un astfel de spray, este indicata folosirea prezervativului.
Dar daca nu pot depasi singur problema?
Nu au fost inca autorizate medicamente pentru tratamentul ejacularii prematura. Indicatiile sugereaza ca unele anti-depresive pot fi de ajutor in unele cazuri, dar ele necesita evaluari suplimentare. Daca medicatia este o forma optionala de terapie, ar trebui prescrisa in combinatie cu terapia sexuala traditionala. Cuplurile considera ca fiind foarte dificila abordarea subiectului fata de specialisti dar medicul tau generalist poate sa te puna in legatura cu un terapeut pe probleme sexuale. Masurile de precautie ale serviciilor nationale de sanatate in cazul pacientilor care sufera de ejaculare prematura sunt in cel mai bun caz simple improvizatii.
Disfunctia Sexuala
Disfunctia erectila, cunoscuta in mod frecvent sub denumirea de impotenta, reprezinta incapacitatea persistenta sau recurenta de a atinge sau de a mentine o erectie suficient timp pentru a finaliza actul sexual sau o alta activitate sexuala aleasa.
Cat de raspandita este disfunctia erectila?
Aceasta este o problema comuna care afecteaza cel putin unul din zece barbati. In mod regretabil, numai 10% dintre cei afectati primesc tratament. Numarul de barbati care sufera de o disfunctie erectila creste odata cu varsta.
Ce cauzeaza disfunctia erectila?
Putini barbati trec prin viata fara sa sufere esecuri ocazionale de a atinge sau de a mentine o erectie. Aceasta se intampla de obicei din cauza stresului, oboselii, anxietatii sau a consumului excesiv de alcool. Acest lucru nu este deloc ingrijorator. Totusi, ingrijorarea in legatura cu aceasta poate pregati terenul pentru o problema mult mai persistenta, din cauza "temerii de esec". Barbatul devine atat de preocupat de esecul erectil anterior incat este incapabil sa se bucure de senzatiile de excitatie asociate cu stimularea sexuala. Aceasta la randul sau face sa scada excitatia sexuala si impiedica aparitia erectiei.
Pana acum aproximativ 20 de ani, disfunctia erectila era considerata a fi provocata aproape in intregime de factori psihologici dar acum se cunoaste faptul ca afectiunile fizice sunt la aproape 75% dintre barbatii suferinzi. Totusi, majoritatea barbatilor cu disfunctii erectile sunt afectati de o combinatie de cauze psihologice si fizice.
Cauze fizice
Barbatii a caror disfunctie erectila este de natura fizica traiesc adesea un debut gradat al esecurilor erectile care tind sa apara in toate activitatile sexuale.
Cauzele fizice ale disfunctiilor erectile includ:
Disfunctia erectila cu un debut brusc la barbati care pot avea erectii in anumite circumstante dar nu si in altele sugereaza o cauza psihologica. Uneori, factorul declansator poate fi usor de identificat sub forma unui dezacord puternic cu partenerul, a faptului ca a fost intrerupt in timpul actului sexual, sau a ingrijorarii excesive la locul de munca. Cauzele psihologice ale disfunctiei erectile includ:
Este important de reamintit ca in ultimii cativa ani au fost inregistrate progrese majore in tratamentul disfunctiei erectile si majoritatea suferinzilor pot fi acum tratati in mod eficient. Cateva schimbari in modul de viata sunt demne de luat in seama inainte de a apela la sfatul medicului. Acestea includ renuntatul la fumat, reducerea cantitatii de alcool consumat si incercarea de a reduce stresul si anxietatea. Daca asemenea schimbari nu rezolva problema, atunci barbatul ar trebui sa caute sprijin medical.
In prima instanta, barbatul cu disfunctie erectila ar trebui sa consulte medicul generalist. Medicii generalisti difera in functie de serviciile pe care le pot oferi barbatilor cu disfunctii erectile. Pe de o parte, exista medici care si-au infiintat propriile cabinete si sunt capabili sa ofere o gama completa de tratamente. Ceilalti nu pot trata singuri disfunctia erectila si vor recomanda pacientul unui specialist. Daca problema nu se imbunatateste, este rezonabil sa soliciti sa consulti un specialist.
Ce se poate intampla la clinica?
Este important de reamintit ca in ultimii cativa ani au fost inregistrate progrese majore in tratamentul disfunctiei erectile si majoritatea suferinzilor pot fi acum tratati in mod eficient. Cateva schimbari in modul de viata sunt demne de luat in seama inainte de a apela la sfatul medicului. Acestea includ renuntatul la fumat, reducerea cantitatii de alcool consumat si incercarea de a reduce stresul si anxietatea. Daca asemenea schimbari nu rezolva problema, atunci barbatul ar trebui sa caute sprijin medical.
In prima instanta, barbatul cu disfunctie erectila ar trebui sa consulte medicul generalist. Medicii generalisti difera in functie de serviciile pe care le pot oferi barbatilor cu disfunctii erectile. Pe de o parte, exista medici care si-au infiintat propriile cabinete si sunt capabili sa ofere o gama completa de tratamente. Ceilalti nu pot trata singuri disfunctia erectila si vor recomanda pacientul unui specialist. Daca problema nu se imbunatateste, este rezonabil sa soliciti sa consulti un specialist.
Ce tratamente sunt disponibile pentru disfunctia erectila?
Terapie sexuala si/sau de cuplu
Cand factorii psihologici sau dificultatile din relatia barbatului cu partenera sa sunt considerate o cauza importanta pentru disfunctia erectila, poate fi recomandat un curs de terapie sexuala sau de cuplu. Acesta este foarte util in a ajuta cuplurile sa restabileasca o relatie cu implicatii sexuale atunci când a trecut o perioada lunga fara contact sexual datorita disfunctiei erectile. Terapia sexuala este uneori sustinuta in combinatie cu alte forme de tratament
Tratamente medicamentoase orale
Exista in mod curent patru medicamente administrabile oral autorizate pentru tratamentul disfunctiei erectile. Trei dintre aceste tablete sunt luate cu 30 minute pana la o ora inainte de activitatea sexuala si au o eficienta diferita ca timp. Celalalt este administrat sublingual (sub limba) cu 20 minute inainte de activitatea sexuala. Toate cele patru medicamente sunt eficiente si nu cauzeaza o erectie decat daca barbatul este stimulat sexual.
Terapia intrauretrala
Aceasta este o forma eficienta de tratament fara ace. O granula mica de medicament este introdusa in uretra (tubul prin care trece urina) utilizand un aplicator disponibil special. Medicamentul este apoi absorbit prin peretele uretrei si trece in tesutul erectil provocând o erectie in 5 sau 10 minute.
Terapie de injectare intracavernoasa
Aceasta este o forma de tratament foarte eficienta. Pacientul (sau partenera) este invatat sa injecteze medicamentul direct in corpul cavernos al penisului atunci cand doreste o erectie. Erectia survine adesea in urmatoarele 15 minute dupa injectie. Procedura este usor de invatat. Sunt disponibile câteva produse diferite.
Dispozitive cu vacuum
Sunt disponibile cateva modele diferite de dispozitive de constrictie. In esenta, dispozitivul consta dintr-un cilindru de plastic conectat la o pompa, care poate fi actionata manual sau cu baterii si unul sau mai multe inele de tensiune. Penisul este introdus in cilindru si activarea pompei reduce aerul din interiorul cilindrului creand vacuumul. Aceasta procedura are ca rezultat atragerea sangelui inspre penis, care se mareste imediat intr-un mod similar unei erectii naturale. Odata ce s-a produs o erectie adecvata, o banda de tensiune este plasata la baza penisului pentru a mentine erectia. Vacuumul din cilindru este apoi eliberat si cilindrul este indepartat de pe penis. Este important ca inelul de tensionare sa fie de asemeni indepartat dupa 30 minute.
Tratament hormonal
Numai un numar mic de cazuri de disfunctie erectila este cauzat de anormalitati hormonale. Cea mai frecventa dereglare hormonala este un nivel redus de testosteron (hormon sexual masculin) care poate fi restabilit printr-o inlocuire adecvata a testosteronului. Nu este recomandat sa luati preparate cu testosteron decât daca investigatiile de laborator confirma deficienta.
Proteze de penis
In mod esential, acestea sunt proteze introduse chirurgical in penis. Exista doua tipuri principale: tije semi-rigide care mentin penisul intr-o stare de rigiditate tot timpul dar care ii permit sa se curbeze atunci când nu mai este nevoie de o erectie. Cel de-al doilea tip este mai sofisticat si implica inserarea unui dispozitiv hidraulic care cauzeaza rigidizarea penisului la activarea unei pompe (implantata in scrot). Deoarece implantarea protezei peniene cauzeaza distrugerea ireversibila a tesutului erectil, aceasta nu ar trebui luata in considerare decât daca s-au epuizat celelalte forme de tratament.
Tratamente chirurgicale
Putinele cazuri de disfunctie erectila care sunt cauzate de anormalitati in fluxul sangvin inspre si dinspre penis pot fi tratate chirurgical.
Ar trebui ca un barbat sa discute problema cu partenera sa?
Da. Exista vechea zicala ca „o problema impartasita este pe jumatate rezolvata” si acesta este exact cazul disfunctiei erectile. Uneori partenerele, neintentionat, pun prea mare accent pe "performanta” barbatului. Daca barbatul are dificultati cu erectia, aceasta presiune poate cauza o disfunctie erectila. Discutarea problemei cu partenera poate usura aceasta presiune si poate restabili normalitatea functiilor erectile. Este adesea folositor ca partenera sa insoteasca barbatul la medicul generalist si la specialist
Varsta poate fi o bariera in obtinerea tratamentului?
Inaintarea in varsta creste riscul dezvoltarii disfunctiei erectile dar atitudinea, si nu varsta, este cea mai mare bariera in tratarea afectiunii. In timp ce unii barbati mai in varsta si partenerele lor accepta pierderea functiilor erectile ca parte a procesului de imbatranire si nu doresc tratament, altii sunt nemultumiti de pierderea unei parti atât de importante a vietii lor. Acum este considerat acceptabil ca barbati si femeile sa continue o viata sexuala activa pana spre senectute si nimanui nu ar trebui sa-i fie refuzat tratamentul pentru disfunctia erectila doar pentru ca este prea in varsta. Barbati aflati la varsta de 90 de ani cauta acum tratament pentru disfunctiile erectile si in general raspund tipurilor de tratament oferite celor mai tineri.
Cat de raspandita este disfunctia erectila?
Aceasta este o problema comuna care afecteaza cel putin unul din zece barbati. In mod regretabil, numai 10% dintre cei afectati primesc tratament. Numarul de barbati care sufera de o disfunctie erectila creste odata cu varsta.
Ce cauzeaza disfunctia erectila?
Putini barbati trec prin viata fara sa sufere esecuri ocazionale de a atinge sau de a mentine o erectie. Aceasta se intampla de obicei din cauza stresului, oboselii, anxietatii sau a consumului excesiv de alcool. Acest lucru nu este deloc ingrijorator. Totusi, ingrijorarea in legatura cu aceasta poate pregati terenul pentru o problema mult mai persistenta, din cauza "temerii de esec". Barbatul devine atat de preocupat de esecul erectil anterior incat este incapabil sa se bucure de senzatiile de excitatie asociate cu stimularea sexuala. Aceasta la randul sau face sa scada excitatia sexuala si impiedica aparitia erectiei.
Pana acum aproximativ 20 de ani, disfunctia erectila era considerata a fi provocata aproape in intregime de factori psihologici dar acum se cunoaste faptul ca afectiunile fizice sunt la aproape 75% dintre barbatii suferinzi. Totusi, majoritatea barbatilor cu disfunctii erectile sunt afectati de o combinatie de cauze psihologice si fizice.
Cauze fizice
Barbatii a caror disfunctie erectila este de natura fizica traiesc adesea un debut gradat al esecurilor erectile care tind sa apara in toate activitatile sexuale.
Cauzele fizice ale disfunctiilor erectile includ:
- Flux sanguin deficitar spre penis, de exemplu, ca rezultat al arterelor blocate
- Drenare excesiva a sangelui din penis ("scurgere venoasa”)
- Avarie sau boli care afecteaza nervii care merg spre sau dinspre penis
- Anormalitati hormonale
- Efecte secundare ale medicamentelor prescrise
- Alcoolism sau abuz de medicamente
- Diabet
- Fumat excesiv
- Valori inalte ale colesterolului
- Boli care afecteaza tesutul erectil al penisului
- Boli neurologice, atacuri
- Boli cronice grave cum ar fi insuficientele renale sau hepatice
Disfunctia erectila cu un debut brusc la barbati care pot avea erectii in anumite circumstante dar nu si in altele sugereaza o cauza psihologica. Uneori, factorul declansator poate fi usor de identificat sub forma unui dezacord puternic cu partenerul, a faptului ca a fost intrerupt in timpul actului sexual, sau a ingrijorarii excesive la locul de munca. Cauzele psihologice ale disfunctiei erectile includ:
- Stres si anxietate la serviciu sau acasa
- Conflicte conjugale si insatisfactii (care pot aparea de asemenea si cu ejaculare prematura)
- Depresie
- Plictiseala sexuala
- Orientari sexuale nesolutionate
Este important de reamintit ca in ultimii cativa ani au fost inregistrate progrese majore in tratamentul disfunctiei erectile si majoritatea suferinzilor pot fi acum tratati in mod eficient. Cateva schimbari in modul de viata sunt demne de luat in seama inainte de a apela la sfatul medicului. Acestea includ renuntatul la fumat, reducerea cantitatii de alcool consumat si incercarea de a reduce stresul si anxietatea. Daca asemenea schimbari nu rezolva problema, atunci barbatul ar trebui sa caute sprijin medical.
In prima instanta, barbatul cu disfunctie erectila ar trebui sa consulte medicul generalist. Medicii generalisti difera in functie de serviciile pe care le pot oferi barbatilor cu disfunctii erectile. Pe de o parte, exista medici care si-au infiintat propriile cabinete si sunt capabili sa ofere o gama completa de tratamente. Ceilalti nu pot trata singuri disfunctia erectila si vor recomanda pacientul unui specialist. Daca problema nu se imbunatateste, este rezonabil sa soliciti sa consulti un specialist.
Ce se poate intampla la clinica?
Este important de reamintit ca in ultimii cativa ani au fost inregistrate progrese majore in tratamentul disfunctiei erectile si majoritatea suferinzilor pot fi acum tratati in mod eficient. Cateva schimbari in modul de viata sunt demne de luat in seama inainte de a apela la sfatul medicului. Acestea includ renuntatul la fumat, reducerea cantitatii de alcool consumat si incercarea de a reduce stresul si anxietatea. Daca asemenea schimbari nu rezolva problema, atunci barbatul ar trebui sa caute sprijin medical.
In prima instanta, barbatul cu disfunctie erectila ar trebui sa consulte medicul generalist. Medicii generalisti difera in functie de serviciile pe care le pot oferi barbatilor cu disfunctii erectile. Pe de o parte, exista medici care si-au infiintat propriile cabinete si sunt capabili sa ofere o gama completa de tratamente. Ceilalti nu pot trata singuri disfunctia erectila si vor recomanda pacientul unui specialist. Daca problema nu se imbunatateste, este rezonabil sa soliciti sa consulti un specialist.
Ce tratamente sunt disponibile pentru disfunctia erectila?
Terapie sexuala si/sau de cuplu
Cand factorii psihologici sau dificultatile din relatia barbatului cu partenera sa sunt considerate o cauza importanta pentru disfunctia erectila, poate fi recomandat un curs de terapie sexuala sau de cuplu. Acesta este foarte util in a ajuta cuplurile sa restabileasca o relatie cu implicatii sexuale atunci când a trecut o perioada lunga fara contact sexual datorita disfunctiei erectile. Terapia sexuala este uneori sustinuta in combinatie cu alte forme de tratament
Tratamente medicamentoase orale
Exista in mod curent patru medicamente administrabile oral autorizate pentru tratamentul disfunctiei erectile. Trei dintre aceste tablete sunt luate cu 30 minute pana la o ora inainte de activitatea sexuala si au o eficienta diferita ca timp. Celalalt este administrat sublingual (sub limba) cu 20 minute inainte de activitatea sexuala. Toate cele patru medicamente sunt eficiente si nu cauzeaza o erectie decat daca barbatul este stimulat sexual.
Terapia intrauretrala
Aceasta este o forma eficienta de tratament fara ace. O granula mica de medicament este introdusa in uretra (tubul prin care trece urina) utilizand un aplicator disponibil special. Medicamentul este apoi absorbit prin peretele uretrei si trece in tesutul erectil provocând o erectie in 5 sau 10 minute.
Terapie de injectare intracavernoasa
Aceasta este o forma de tratament foarte eficienta. Pacientul (sau partenera) este invatat sa injecteze medicamentul direct in corpul cavernos al penisului atunci cand doreste o erectie. Erectia survine adesea in urmatoarele 15 minute dupa injectie. Procedura este usor de invatat. Sunt disponibile câteva produse diferite.
Dispozitive cu vacuum
Sunt disponibile cateva modele diferite de dispozitive de constrictie. In esenta, dispozitivul consta dintr-un cilindru de plastic conectat la o pompa, care poate fi actionata manual sau cu baterii si unul sau mai multe inele de tensiune. Penisul este introdus in cilindru si activarea pompei reduce aerul din interiorul cilindrului creand vacuumul. Aceasta procedura are ca rezultat atragerea sangelui inspre penis, care se mareste imediat intr-un mod similar unei erectii naturale. Odata ce s-a produs o erectie adecvata, o banda de tensiune este plasata la baza penisului pentru a mentine erectia. Vacuumul din cilindru este apoi eliberat si cilindrul este indepartat de pe penis. Este important ca inelul de tensionare sa fie de asemeni indepartat dupa 30 minute.
Tratament hormonal
Numai un numar mic de cazuri de disfunctie erectila este cauzat de anormalitati hormonale. Cea mai frecventa dereglare hormonala este un nivel redus de testosteron (hormon sexual masculin) care poate fi restabilit printr-o inlocuire adecvata a testosteronului. Nu este recomandat sa luati preparate cu testosteron decât daca investigatiile de laborator confirma deficienta.
Proteze de penis
In mod esential, acestea sunt proteze introduse chirurgical in penis. Exista doua tipuri principale: tije semi-rigide care mentin penisul intr-o stare de rigiditate tot timpul dar care ii permit sa se curbeze atunci când nu mai este nevoie de o erectie. Cel de-al doilea tip este mai sofisticat si implica inserarea unui dispozitiv hidraulic care cauzeaza rigidizarea penisului la activarea unei pompe (implantata in scrot). Deoarece implantarea protezei peniene cauzeaza distrugerea ireversibila a tesutului erectil, aceasta nu ar trebui luata in considerare decât daca s-au epuizat celelalte forme de tratament.
Tratamente chirurgicale
Putinele cazuri de disfunctie erectila care sunt cauzate de anormalitati in fluxul sangvin inspre si dinspre penis pot fi tratate chirurgical.
Ar trebui ca un barbat sa discute problema cu partenera sa?
Da. Exista vechea zicala ca „o problema impartasita este pe jumatate rezolvata” si acesta este exact cazul disfunctiei erectile. Uneori partenerele, neintentionat, pun prea mare accent pe "performanta” barbatului. Daca barbatul are dificultati cu erectia, aceasta presiune poate cauza o disfunctie erectila. Discutarea problemei cu partenera poate usura aceasta presiune si poate restabili normalitatea functiilor erectile. Este adesea folositor ca partenera sa insoteasca barbatul la medicul generalist si la specialist
Varsta poate fi o bariera in obtinerea tratamentului?
Inaintarea in varsta creste riscul dezvoltarii disfunctiei erectile dar atitudinea, si nu varsta, este cea mai mare bariera in tratarea afectiunii. In timp ce unii barbati mai in varsta si partenerele lor accepta pierderea functiilor erectile ca parte a procesului de imbatranire si nu doresc tratament, altii sunt nemultumiti de pierderea unei parti atât de importante a vietii lor. Acum este considerat acceptabil ca barbati si femeile sa continue o viata sexuala activa pana spre senectute si nimanui nu ar trebui sa-i fie refuzat tratamentul pentru disfunctia erectila doar pentru ca este prea in varsta. Barbati aflati la varsta de 90 de ani cauta acum tratament pentru disfunctiile erectile si in general raspund tipurilor de tratament oferite celor mai tineri.
Discomfortul Sexual
Prima oara poate sa apara disconfortul
Faptul ca oamenii sunt destul de deschisi fata de subiectul “ sex “ in cultura noastra de astazi este un lucru bun, fara indoiala . S-au debarasat de o gramada de prejudecati in privinta sexului si s-au facut dezvaluiri despre ceea ce spun oamenii ca isi doresc dintr-o relatie sexuala (cultura noastra fetisizeaza virginitatea fetei din noaptea nuntii si totusi mai bine de jumatate dintre toti tinerii nu sunt virgini in noaptea nuntii si foarte putini dintre ei se simt vinovati din aceasta cauza) .
Dar uneori balanta se inclina in sens invers si oamenii fara experienta sexuala pot fi acuzati ca sunt frigizi, stupizi, ciudati , etc. Chiar aceia care au fost molestati sau violati, acest lucru fiind considerat ca introducere in “ penetrare “ – toate aceste experiente nu prea au valoare atunci cind trebuie sa te gindesti ce iti doresti dintr-o relatie sexuala sau cum ai putea deveni o persoana mai buna datorita acestor experiente. Victima unui abuz sexual este adesea la fel de nervoasa sau chiar si mai nervoasa atunci cind este vorba de sex ca orice femeie neexperimentata cu un himen intact, astfel ca, pentru scopul discutiei noastre vom considera ca victimele unui abuz sexual reprezinta si o momeala . Poate ca o buna definitie a virginitatii nu este aceea ca ai facut sex, poate este mai potrivita abordarea ca ti-a placut si ca te-ai simtit bine dupa aceea . Aceasta experienta poate fi mult mai profunda decit “ prima “ penetrare.
In orice caz, putine dintre femei sunt nascute stiind precis ce se intimpla, ce face sa apara acel “ declic “ la inceput, si in acest fel sunt toate fetele virgine de-a lungul unei perioade a vietii lor . A le spune unor persoane virgine ca sunt “ mai pure “ decit altele , le poate face extrem de tensionate in privinta pierderii virginitatii lor, mai ales in cazul femeilor – a-si pierde virginitatea nu este considerata de catre femei o fapta care sa fie o “dovada” de maturitate, asa cum este acest lucru considerat de catre barbati, care astfel isi revendica puterea . Adesea, imaginea promovata de mass media si de diverse istorii este aceea a unei sirene exilate din lumea ei fabuloasa din adincuri, a unei persoane cu puteri de medium care isi pierde capacitatea de a citi in viitor, sau a unei vrajitoare careia i se interzice sa- si mai foloseasca puterile magice – toate acestea avind loc dupa ce aceste femei au facut sex sau au inceput o legatura cu un barbat . Astfel, faptul ca iti “pierzi “ virginitatea poate parea ca o pierdere cu adevarat a puterii si a independentei – ceea ce nu poate duce la o buna experienta, sau la o curiozitate lipsita de prejudecati, care va avea ca rezultat o experienta de invatare placuta .
Pe de alta parte, a considera persoanele virgine ca persoane care “nu sunt bune la pat“ poate avea acelasi efect - sa faca persoanele lipsite de experienta sexuala nervoase, tematoare ca sunt incompetente, aiurite, sau pur si simplu proaste in pat. Acest tip de atitudine dispretuitoare si justitiara poate provoca nervozitate, ceea ce va prejudicia procesul de invatare in care este implicata castigarea experientei sexuale; in acest mod, acea “prima data“ poate deveni foarte neplacuta si neconfortanta. “Virginitate = buna “ te poate inspaiminta ca o poti pierde. “Virginitate = rea“ poate speria si poate face sa dispara dorinta de a invata si de a cistiga experienta.
Atitudinile privind virginitatea pot fi traumatizante, indiferent daca ti se spune ca este cel mai bun lucru de la painea feliata, sau chiar mai rau. Nu exista afirmatii cu caracter unic care sa-i folosesca cuiva care nu are experienta sexuala. Cea mai buna cale de abordare este aceea de elev – pregatit sa invete, deschis unei experiente noi si cinstit in privinta propriilor dorinte sau rezerve. In fond, toate fiintele umane au fost virgine odata in viata lor, astfel incit orice afirmatii cum ca“ virginele sunt…“ ar trebui sa tina cont de intreaga umanitate si de aceea nu au valoare ca generalizare ! Singurele lucruri care ar trebui spuse sunt acelea ca “ persoanele virgine au 46 de cromozomi, respira oxigen si descind din primate “. La fel ca oricare alta persoana.
Cauze ce duc la o anumita orientare sexuala
Care sunt cauzele care pot face ca o persoana sa aiba o anumita orientare sexuala?
Exista numeroase teorii referitoare la originile orientarii sexuale ale unei persoane; majoritatea oamenilor de stiinta de astazi sunt de acord ca orientarea sexuala este cel mai probabil rezultatul unei interactiuni complexe de factori de mediu, cognitivi si biologici. La majoritatea oamenilor orientarea sexuala se profileaza deja de la o virsta frageda. Exista, de asemenea, dovezi recente care sugereaza ca biologia, inclusiv factorii genetici sau factorii hormonali ereditari joaca un rol important in sexualitatea unei persoane . Pe scurt, este important sa recunoastem ca exista probabil multe cauze care contribuie la orientarea sexuala a unei persoane, iar cauzele pot fi diferite in cazul diversilor indivizi.
Oare ce pot simti?
Poti simti ceva sau totul din urmatoarele:
- Ma simt incurcat (a) de faptul ca sunt atras (a) de anumite persoane.
- Uneori ma intreb daca nu cumva este ceva in neregula cu mine .
- Ma simt stinjenit (a) de faptul ca sunt atras (a) de persoane de acelasi sex .
- Imi fac probleme cu privire la performantele mele sexuale.
- Sunt incurcat (a) in privinta sentimentelor de iubire si de atractie sexuala.
- Sunt nelinistit (a) in privinta reactiilor oamenilor fata de mine.
- Imi controlez comportamentul atunci cind ma gasesc in preajma unor persoane care nu imi cunosc orientarea sexuala.
- Imi fac probleme ca imi voi dezamagi parintii daca sunt diferit (a) fata de ceea ce doresc ei sa fiu.
- Imi este teama de reactia parintilor mei daca descopera ca nu sunt heterosexual (a).
- La scoala sau la birou pastrez secreta orientarea mea sexuala, dar ma tem in permanenta ca voi fi dat (a) afara, exmatriculat (a) sau hartuit (a) daca ceilalti vor afla.
- Uneori ma simt singur (a) deoarece am senzatia ca nimeni nu ma va intelege si accepta.
- Ma simt in siguranta atunci cind sunt in compania altor persoane care au aceeasi orientare sexuala.
- Ma simt mai despovarat (a) acum, ca mi-am recunoscut orientarea.
- Ma simt bine cu privire la orientarea mea sexuala si simt ca imi va face placere si ca pot avea relatii interesante.
Cum as putea sa aflu daca am nevoie de ajutor?
Poti avea nevoie de ajutor daca:
- Sentimentele tale referitoare la propria sexualitate te fac sa fii deprimat(a) sau nelinistit (a).
- Nu esti sigur (a) in privinta orientarii tale sexuale si simti ca ai dori sa lamuresti aceasta problema.
- Esti supus (a) discriminarii si hartuirii.
- Tu si partenerul (a) tau (ta) aveti dificultati in a va pune ordine in problemele privind sexualitatea.
Constituie orientarea sexuala o optiune?
Nu, fiintele umane nu pot opta sa fie gay sau normale din punct de vedere sexual. Orientarea sexuala apare la majoritatea oamenilor in perioada adolescentei timpurii, fara vreo experienta sexuala anterioara . Desi putem sa facem o optiune in ceea ce priveste modul de a actiona conform propriilor noastre sentimente, psihologii considera ca orientarea sexuala nu reprezinta o optiune (alegere) constienta , care sa poata fi schimbata de bunavoie.
Este posibil ca terapia sa schimbe orientarea sexuala?
Nu, desi majoritatea homosexualilor duc o viata fericita, de succes, unele persoane homosexuale sau bisexuale pot incerca sa-si schimbe orientarea sexuala cu ajutorul terapiei, uneori sub presiunea influentei unor membri ai familiei sau a unor grupuri religioase . Realitatea este ca homosexualitatea nu este o boala. Nu necesita tratament si nu poate fi schimbata . Homosexualii, lesbienele si persoanele bisexuale pot solicita ajutor din partea unui psiholog in privinta acceptarii in fata altora a orientarii lor sexuale sau pentru abordari si strategii care se refera la prejudecati, dar majoritatea incep terapia datorita acelorasi motive si probleme de viata care ii aduc si pe oamenii cu sexualitate normala in fata specialistilor din institutii de sanatate mentala.
Este homosexualitatea o boala mentala sau o problema emotionala?
Nu. Psihologii, psihiatrii si alti specialisti in domeniul sanatatii mentale sunt de acord ca homosexualitatea nu este o boala, o tulburare mentala sau o problema emotionala.
Peste 35 de ani de cercetari stiintifice obiective si bine puse la punct au demonstrat ca homosexualitatea in sine nu este asociata cu tulburari mentale sau cu probleme emotionale sau sociale. Odata s-a considerat ca homosexualitatea este o boala mentala, deoarece specialistii din domeniul sanatatii mentale precum si societatea aveau informatii tendentioase. In trecut, studiile referitoare la gay, lesbiene si persoane bisexuale includeau numai indivizii care faceau terapie, concluziile care rezultau fiind astfel tendentioase si partinitoare. Cind cercetatorii au analizat datele referitoare la persoanele care nu erau in tratament, ideea ca homosexualitatea este o boala mentala a fost rapid catalogata ca fiind neadevarata.
Oare lesbienele, barbatii gay si bisexualii pot fi parinti bun ?
Da. Studiile care realizeaza o comparatie intre grupe de copii crescuti de catre parinti homosexuali si bisexuali n-au evidentiat nici un fel de diferente de dezvoltare intre aceste doua grupe de copii in patru zone critice: inteligenta lor, adaptabilitatea psihologica, sociala si popularitatea printre prieteni. Este de asemenea important sa se constientizeze faptul ca orientarea sexuala a parintelui nu o dicteaza si pe aceea a copiilor lui (ei).
O alta “legenda” legata de homosexualitate o reprezinta credinta gresita ca barbatii gay au o tendinta mult mai pronuntata decit barbatii heterosexuali de a comite abuzuri sexuale asupra copiilor. Nu exista dovezi care sa indice ca este mult mai probabil ca homosexualii, mai degraba decit heterosexualii, sa molesteze copiii.
De ce unii barbati gay, lesbiene si bisexuali vorbesc despre orientarea lor sexuala?
Deoarece impartasirea acestui aspect al vietii lor altor persoane este un lucru important pentru sanatatea lor mentala. De fapt, procesul de dezvoltare a identitatii in cazul lesbienelor, al barbatilor gay si al bisexualilor, proces denumit “coming out“, care ar putea sa fie tradus prin admiterea in fata celorlalti a orintarii sexuale.
De ce este procesul de “afisare“ dificil pentru unii homosexuali, unele lesbiene si pentru unele persoane bisexuale?
Pentru unii homosexuali si bisexuali procesul de “afisare“ este dificil, pentru altii nu. Adesea lesbienele, homosexualii si bisexualii sunt infricosati , se simt diferiti si singuri cind realizeaza pentru prima oara ca orientarea lor sexuala este diferita de aceea a normelor comunitatii. Acest lucru este valabil mai ales pentru persoanele care incep sa devina constiente de orientarea lor homosexuala, lesbiana sau bisexuala din perioada copilariei sau a adolescentei, lucru care nu este neobisnuit. Si, in functie de familiile lor si de locul in care traiesc, ei ar putea avea de luptat impotriva prejudecatilor sau a dezinformarii in privinta homosexualitatii. Copiii sau adolescentii in special pot fi vulnerabili la efectele daunatoare ale tendentiozitatii si ale stereotipiilor. Ei se tem de asemenea sa nu fie respinsi de familie, de prieteni, de colegii de serviciu si de institutiile religioase. Unii homosexuali sunt ingrijorati de posibilitatea de a-si pierde slujba sau de a fi hartuiti la scoala daca s-ar afla despre orientarea lor sexuala. Din nefericire, homosexualii, lesbienele si heterosexualii sunt supusi unui risc mai mare de a fi agresati fizic si supusi violentelor decit heterosexualii. Studii realizate in California la mijlocul anilor ’90 au demonstrat ca aproape o cincime dintre lesbienele care au luat parte la studiu si mai mult de o patrime dintre toti barbatii gay participanti la studiu fusesera victimele unor agresiuni bazate pe ura pentru orientarea lor sexuala. Dintr-un alt studiu realizat in California, aproximativ 500 de adulti tineri participanti la studiu au recunoscut ca au fost supusi unor agresiuni anti – gay, incepind cu injuraturi si mergind pina la violente fizice .
Ce se poate face pentru a invinge prejudecatile si discriminarile pe care le intimpina barbatii gay, lesbienele si bisexualii ?
Studiile au demonstrat faptul ca persoanele care au atitudinile cele mai pozitive fata de barbatii gay, de lesbiene si de bisexuali sunt acelea care spun ca ei cunosc bine unul sau mai multi barbati gay, lesbiene sau persoane bisexuale – adeseori drept colegi de birou sau prieteni. Din aceasta cauza psihologii sunt de parere ca atitudinile negative fata de persoanele gay ca grupe sunt prejudecati care nu se bazeaza pe experiente adevarate, ci pe stereotipuri si pe prejudecati.
Mai mult, protectia impotriva violentei si discriminarii este foarte importanta, asa cum este pentru alte grupuri minoritare. Unele state includ violenta impotriva unui individ pe baza orientarii ei (lui) sexuale pe lista de “crima bazata pe ura“.
De ce este important ca societatea sa fie mai bine informata si educata in privinta homosexualitatii?
Educarea tuturor indivizilor in privinta orientarii sexuale si a homosexualitatii pare sa diminuaeze prejudecatile anti–gay. Informatiile exacte despre homosexualitate sunt mai ales importante pentru tineri, care descopera pentru prima oara si cauta sa–si inteleaga propria sexualitate – fie homosexualitatea, bisexualiteta sau heterosexualitatea. Teama ca accesul la astfel de informatii va face ca mai multe persoane sa devina gay nu este intemeiata – informatiile despre homosexualitate nu fac ca cineva sa devina gay sau sa fie normal din punct de vedere sexual.
Sunt toti barbatii gay si bisexuali infectati cu HIV ?
Nu. Aceasta este o “legenda“ sustinuta in mod uzual. In realitate, riscul de expunere la HIV este legat de comportamentul unei persoane, nu de orientarea sexuala. Ceea ce trebuie retinut despre HIV/SIDA este faptul ca aceasta boala poate fi prevenita facand sex protejat si neutilizind drogurile.
Dr. P. Coman Orientarea sexuala - definitie
Orientarea sexuală se referă la sexul persoanelor care sunt în centrul dorinţelor, fanteziilor şi simţurilor erotice sau amoroase ale unui om, sexul faţă de care o persoană este "orientată". Termenii alternativi preferinţă sexuală sau înclinaţie sexuală au înţelesuri similare în majoritatea contextelor discursive.
În general, o persoană poate fi identificată ca heterosexuală (atracţie principală faţă de persoane de sexul opus), homosexuală (atracţie principală faţă de persoanele de acelaşi sex), bisexuală (atracţie faţă de ambele sexe) sau asexuală (nu are atracţie sexuală faţă de nici un sex). Există de asemenea alte încadrări, precum transsexualitatea, pansexualitatea şi intersexualitatea.
Clasificarea persoanelor într-una din grupurile de mai sus este controversată, fiindcă studiile stiinţifice arată că sexualitatea este foarte complexă şi diferite grade de atracţie sau identificare cu diverse orientări sexuale.
În publicaţiile Sexual Behavior in the Human Male (1948) şi Sexual Behavior in the Human Female, ambele de Alfred C. Kinsey, au fost prezentate rezultatele unei ample cercetări socio-medicale în care subiecţii au fost evaluaţi pe baza comportamentului sexual şi a altor parametrii. Această cercetare a condus la apariţia celebrei scări Kinsey, ce se întinde între "complet heterosexual" şi "complex homosexual". Kinsey a raportat că majoritatea persoanelor au apărut a fi "bisexuale", în sensul în care au manifestat în cursul vieţii atracţie faţă de ambele sexe, deşi un sex era de preferat. În publicaţiile de mai sus, între 5-10% din cei intervievaţi s-au considerat complet heterosexuali sau complex homosexuali. Foarte puţini s-au considerat complex bisexuali - adică, cu o atracţie egală faţă de ambele sexe. Bazându-se pe aceste rezultate, Kinsey a ajuns la concluzia că nu există două orientări sexuale distinctive, de fapt existând doar un continuum între heterosexualitate şi homosexualitate, cu bisexualitatea perfectă la mijloc, în care se încadrează majoritatea populaţiei umane, la diferite niveluri, cu excepţia celor asexuali, care formează un procentaj foarte redus din populaţia totală mondială. Acest continuum este suportul statistic al scării Kinsey.
Studiile moderne arată că majoritatea persoanelor din lume se consideră heterosexuale - adică, sunt plasate pe scara orientării sexuale între bisexualitate totală şi heterosexualitate totală. Trebuie menţionat, totuşi, că foarte puţini din aceştia au preferinţe sau dorinţe sexuale-amoroase exclusiv pentru persoanele de sexul opus. Numărul celor care sunt plasaţi între bisexualitate totală şi homosexualitate totală - deci, au atracţie principală faţă de indivizi de acelaşi sex - este între 2,8% şi 9% din bărbaţi şi 1-5% dintre femei în Statele Unite ale Americii, cu nivele similare observate la nivel mondial. Numărul persoanelor care se identifică drept homosexuali este mai mare în mediile urbane decât în cele rurale. Ca şi în cazul heterosexualităţii, foarte puţine din persoanele identificate ca homosexuali au preferinţe sexuale exclusiv faţă de acelaşi sex.
Psihosexologie
Ce este psihosexologia?
Psihosexologia este o ramura a psihoterapiei care se ocupa de problematica disfunctiilor sexuale si celor conexe acestora.
Ca ramura a psihoterapiei ea este o forma de psihoterapie integrativa prin varietatea tehnicilor terapeutice implicate si a conceptualizarii.
Constituita mult mai recent din punct de vedere istoric decat alte discipline, psihosexologia este o stiinta medico-psihologica.
Psihosexologia este o disciplina integrativa nu numai din punct de vedere strict psihoterapeutic, ci si istoric, fiind fundamentata pe baze etnologice, morale, pedagogice, psihologice, medicale si psihoterapeutice.
Care sunt ramurile psihosexologiei?
Psihosexologia se imparte la randul ei in mai multe sub-ramuri, printre care:
- studiul sexualitatii normale
- patologia psihosexuala
- psihoigiena sexualitatii
- psihosexologia de cuplu
- psihoterapia psihosexologica sau psihoterapia sexuala, in tarile anglo-saxone cunoscuta sub denumirea de „sex therapy”.
Psihoterapia psihosexuala
In timp ce in alte parti ale lumii psihosexologia, respectiv psihoterapia psihosexuala, este o ramura psihoterapeutica aparte, cu o formare in domeniu pentru psihoterapeuti, in tara noastra ea este relativ noua si inca ne-acreditata ca scoala terapeutica de sine-statatoare.
Cursul organizat de Sistem Psi este destinat studentilor si absolventilor de psihologie, medicine, asistenta-sociala, psiho-pedagogie.
Formatorii:
Dr. Crsitian P. Coman, cercetator stiintific , Vargha Jeno-Laszlo, psihoterapeut, formator, supervizor acreditat FRP, Vicepresedinte - Asociatia Romana de Hipnoza Clinica, Relaxare si Terapie Ericksoniana; Szabo Krisztina-Gabriella - psihoterapeut, formator, supervizor acreditat FRP.
Din tematica:
- Atitudini fata de sexualitate
- Probleme ale relatiei de cuplu
- Stima de sine si sexualitatea
Abordarea problemelor de dinamica sexuala:
- chestionarul Yaffe-Fenwich
- examinarea diferentiata a problemelor sexuale
Terapia tulburarilor sexuale:
- dorinta sexuala inhibata
- anorgastmie
- dispareunie / vaginism
- tulburari ale erectiei
- ejaculare precoce
PSIHOSEXOLOGIE
Fenomenul biologic al nasterii a dus la formarea conceptiei de roluri de gen si sexuale in cultura lumii.
In sensul strict al “supravietuirii speciei” femeile sunt considerate mai valoroase decat barbatii. Un barbat poate fecunda mai multe femei, dar femeile sunt cele care poarta sarcina. Chiar daca ar mai exista doar un singur barbat pe lume, specia umana ar putea probabil supravietui, daca acest barbat este sanatos si fertil. Genele speciei ar fi oarecum alterate si specia mai putin capabila sa se adapteze la mediu dar pe de alta parte, daca din specia umana ar supravietui doar o singura femeie, este indoielnic ca am mai putea supravietui ca specie.
Din acest motiv antropologia clasica spune ca barbatul este cel ce paraseste pestera, satul sau casa si infrunta lumea, aducand acasa mancarea, in timp ce femeia ramane in siguranta casei si are grija de copii.
Totusi, cercetarile legate de societatile bazate pe vanatoare si agricultura arata ca femeile adunau cea mai mare parte din recolta! De fapt se pare ca la inceputurile istoriei nu era clar daca barbatul are un rol in reproducere– pentru ca nu exista o corelatie imediata intre actul sexual si reproducere datorita aparitiei mai tarzii a semnelor de graviditate. Panteonul Grec timpuriu nu continea zei, ci doar zeite. Totusi, la un moment dat rolul barbatului in reproducere s-a clarificat, pe baza analogiei facute cu reproducerea animalelor. Descoperirea paternitatii masculine a dus la conceptul de tata, importanta fidelitatii, institutia casatoriei- avand rol de demonstrare a paternitatii-, si responsabilitatile individuale ale barbatului fata de copiii sai.
In Mesopotamia matriarhatul a predominat civilizatia, iar practicile sexuale erau “libertine”. Ishtar era cunoscuta ca zeita vietii, barbatilor si femeilor, naturii si fertilitatii, puterii sexuale si nasterii. Ea era in acelasi timp zeita razboiului si armelor, si orice sarbatoare din templul ei era insotita de jertfe, orgii si acte sexuale practicate de prostituatele sfinte ale templului. Fiecarei femei i se cerea ca cel putin o data in viata sa mearga la templul zeitei Ishtar, de obicei dupa casatorie, pentru a face dragoste acolo cu un strain. Barbatul alegea femeia din templu cu care dorea sa aiba raporturi sexuale, si femeia avea obligatia de a accepta.
In timp s-a produs trecerea de la matriarhat la patriarhat, si treptat templul lui Ishtar si-a pierdut din importanta, cu toate ca era inca cunoscut pentru prostituatele sacre si preotesele care intretineau raporturi sexuale contra cost. Aceasta era considerata o profesie serioasa si legislatia proteja preotesele. In unele temple ale lui Ishtar profesau prostitutia si barbatii, in special homosexuali. Ca in majoritatea civilizatiilor acelei perioade, sexul era privit ca permis in majoritatea aspectelor, mai putin incestul, care era strict interzis si considerat o crima.
In Grecia falusul era obiect al adoratiei si simbol al fertilitatii, regasit in multe opere de arta. Una dintre ideile grecilor referitoare la sexualitatea femeilor era aceea ca femeile sunt invidioase pe penisul barbatilor. Sotiile erau privite ca si o marfa si instrument de nastere a copiilor legitimi; ele erau de fapt in competitie cu sclavii din propriile case in ce priveste sexualitatea. Barbatii Greciei antice credeau ca prostitutia rafinata era necesara pentru satisfacerea placerilor si de altfel in Grecia antica existau mai multe clase de prostituate: haetera– prostituate de lux, care ofereau placeri fizice si companie la nivel intelectual, peripatetica– prostituate de strada, si prostituatele consacrate, care activau in temple. In Corint de exemplu templul adapostea 1000 de prostituate consacrate, care practicau actul sexual pentru un pret considerabil.
Homosexualitatea in forma pederastiei era o institutie in Grecia antica si era integrata in educatie, arta, religie si politica. Relatiile dintre adultii homosexuali pe de alta parte nu erau favorizate.
Violul, de obicei in contextul razboiului, era ceva obisnuit si privit de barbati ca “drept al dominatiei”.
Etruscii antici aveau puncte de vedere diferite asupra sexualitatii in comparatie cu alte popoare antice europene. Scriitorii greci ii numeau imorali, si din scrierile lui Platon putem afla ca femeile se culcau frecvent cu alti barbati decat sotii lor si in societatea etrusca copiii nu erau catalogati drept ilegitimi doar pentru ca nu se stia cine este tatal. Theopompus descrie ritualurile orgiastice etrusce, despre care insa nu se cunoaste daca erau un obicei sau un ritual minor dedicat unei anumite zeitati.
La Roma existau sarbatori legate de organele de reproducere si in decursul timpului au fost institutionalizate atat sexul cat si prostitutia. Aceasta a dus la stabilirea unui sistem de clase sexuale, cu diferite grade de relatii sexuale. In afara de sotii, un mare numar de barbati aveau amante– numite delicatue. Famosae-ele erau fiicele sau sotiile din familii bogate, care aveau relatii sexuale strict pentru placerea proprie (cuvantul famosae insemnand porumbite patate din familii respectabile). O alta clasa erau lupae, cele care aveau relatii sexuale cu oricine pentru un tarif stabilit. Copae erau fetele din taverne si hanuri, care nu se suparau sa fie platite pentru sex de catre calatori. Adolescentii baieti cunoscuti sub numele de concubine isi serveau stapanii in pat, pana la maturitate sau pana cand cadeau in dizgratie.
In China sexualitatea a fost tratata in mod deschis pana la contactul cu civilizatiile vestice. Anumite lucruri, cum este sarutul, earu privite ca si comportamente antecoitus in China si in general nepermise in public.
In “I Ching” (cartea schimbarilor) actul sexual este unul din cele doua modele fundamentale prin care se explica creatia lumii. Cerul are contacte sexuale cu Pamantul. In China discrimanarea sexuala are radacini istorice, si leaderi morali precum Confucius critica in mod extrem femeile, desi virginitatea femeilor era un bun de pret ce putea fi vandut. Prima casatorie a barbatului era in general aranjata de parinti, dar ulterior el isi putea alege singur concubinele. Literatura chineza abunda de descrieri ale sexualitatii, si perceptele generale erau acelea ca orice comportament uman trebuie sa fie respectabil, oficialii chinezi trebuiau sa mentina aparentele unei casatorii fidele, frecventa raporturilor sexuale inainte de casatorie nu trebuia sa fie prea mare, iar homosexualitatea era considerata absenta. Migratia spre marile orase a dus insa la inflorirea prostitutiei.
In India oamenii se nasteau in cadrul unui sistem strict al castelor, si in cadrul diferitelor caste erau tolerate diferite obiceiuri sexuale, cum ar fi adulterul, homosexualitatea, exhibitionismul, prostitutia, sadismul si masochismul, zoofilia si necrofilia. In orice caz, sexul are un caracter privat. Cea mai cunoscuta literatura inidana despre sexualitate sunt “cele 64 de arte”, cu diferite versiuni, din care Kamasutra este una, si probabil cea mai cunoscuta in civlizatiile vestice de astazi. Ea detaliaza modalitatile in care partenerii ar trebui sa-si ofere placere unul altuia in cadrul casatoriei.
In timp ce Tantra explica ca sexul este o datorie sacra, o cale spre iluminare spirituala si echilibru, actul sexual uzual nu este o forma de practica tantrica. Contrar credintei populare, sexul tantric nu este intotdeauna lent si sustinut, si nu se termina intotdeauna cu orgasmul. In tantra budhista ejacularea este de cele mai multe ori tabu, deoarece scopul principal al practicii sexuale este directionarea energiei sexuale spre obtinerea iluminarii totale, si nu a placerii obisnuite. Una din metodele prin care practicantii erau fortati sa se confrunte cu raspunsurile lor conditionate era actul sexual cu un partener dintr-o clasa inferioara, ca si ritualurile care aveau loc in crematorii, printre corpurile aflate in descompunere.
In Japonia erotica era o parte a esteticii din viata nobilimii. Sexualitatea era guvernata de aceleasi forte sociale care fac cultura japoneza complet diferita de cea a altor natiuni. In societatea japoneza metoda principala de asigurare a controlului social era amenintarea ostracizarii, societatea japoneza fiind una a “rusinii”. Indivizii erau priviti ca apartinand grupului sau ca fiind exclusi din grup.
Specific pentru Japonia erau gheisele, femei ce nu erau deloc prostituate, ci femei pregatite in arte precum muzica si conversatia, disponibile pentru interactiuni non-sexuale cu clientii lor de sex masculin. In general femeile nu indeplineau decat functii casnice, si prin pregatirea lor gheisele erau o exceptie de la regula, indeplinind functii pe care sotiile nu le puteau indeplini, si pentru care erau platite. Pe de alta parte gheisele puteau avea un patron cu care intretineau raporturi sexuale, dar acest rol sexual nu facea parte din indatoririle de gheisa.
In aparenta femeile trebuiau sa fie supuse barbatilor, si mai ales sotilor. Pe de alta parte barbatii intretineau multiple raporturi sexuale.
In sensul strict al “supravietuirii speciei” femeile sunt considerate mai valoroase decat barbatii. Un barbat poate fecunda mai multe femei, dar femeile sunt cele care poarta sarcina. Chiar daca ar mai exista doar un singur barbat pe lume, specia umana ar putea probabil supravietui, daca acest barbat este sanatos si fertil. Genele speciei ar fi oarecum alterate si specia mai putin capabila sa se adapteze la mediu dar pe de alta parte, daca din specia umana ar supravietui doar o singura femeie, este indoielnic ca am mai putea supravietui ca specie.
Din acest motiv antropologia clasica spune ca barbatul este cel ce paraseste pestera, satul sau casa si infrunta lumea, aducand acasa mancarea, in timp ce femeia ramane in siguranta casei si are grija de copii.
Totusi, cercetarile legate de societatile bazate pe vanatoare si agricultura arata ca femeile adunau cea mai mare parte din recolta! De fapt se pare ca la inceputurile istoriei nu era clar daca barbatul are un rol in reproducere– pentru ca nu exista o corelatie imediata intre actul sexual si reproducere datorita aparitiei mai tarzii a semnelor de graviditate. Panteonul Grec timpuriu nu continea zei, ci doar zeite. Totusi, la un moment dat rolul barbatului in reproducere s-a clarificat, pe baza analogiei facute cu reproducerea animalelor. Descoperirea paternitatii masculine a dus la conceptul de tata, importanta fidelitatii, institutia casatoriei- avand rol de demonstrare a paternitatii-, si responsabilitatile individuale ale barbatului fata de copiii sai.
In Mesopotamia matriarhatul a predominat civilizatia, iar practicile sexuale erau “libertine”. Ishtar era cunoscuta ca zeita vietii, barbatilor si femeilor, naturii si fertilitatii, puterii sexuale si nasterii. Ea era in acelasi timp zeita razboiului si armelor, si orice sarbatoare din templul ei era insotita de jertfe, orgii si acte sexuale practicate de prostituatele sfinte ale templului. Fiecarei femei i se cerea ca cel putin o data in viata sa mearga la templul zeitei Ishtar, de obicei dupa casatorie, pentru a face dragoste acolo cu un strain. Barbatul alegea femeia din templu cu care dorea sa aiba raporturi sexuale, si femeia avea obligatia de a accepta.
In timp s-a produs trecerea de la matriarhat la patriarhat, si treptat templul lui Ishtar si-a pierdut din importanta, cu toate ca era inca cunoscut pentru prostituatele sacre si preotesele care intretineau raporturi sexuale contra cost. Aceasta era considerata o profesie serioasa si legislatia proteja preotesele. In unele temple ale lui Ishtar profesau prostitutia si barbatii, in special homosexuali. Ca in majoritatea civilizatiilor acelei perioade, sexul era privit ca permis in majoritatea aspectelor, mai putin incestul, care era strict interzis si considerat o crima.
In Grecia falusul era obiect al adoratiei si simbol al fertilitatii, regasit in multe opere de arta. Una dintre ideile grecilor referitoare la sexualitatea femeilor era aceea ca femeile sunt invidioase pe penisul barbatilor. Sotiile erau privite ca si o marfa si instrument de nastere a copiilor legitimi; ele erau de fapt in competitie cu sclavii din propriile case in ce priveste sexualitatea. Barbatii Greciei antice credeau ca prostitutia rafinata era necesara pentru satisfacerea placerilor si de altfel in Grecia antica existau mai multe clase de prostituate: haetera– prostituate de lux, care ofereau placeri fizice si companie la nivel intelectual, peripatetica– prostituate de strada, si prostituatele consacrate, care activau in temple. In Corint de exemplu templul adapostea 1000 de prostituate consacrate, care practicau actul sexual pentru un pret considerabil.
Homosexualitatea in forma pederastiei era o institutie in Grecia antica si era integrata in educatie, arta, religie si politica. Relatiile dintre adultii homosexuali pe de alta parte nu erau favorizate.
Violul, de obicei in contextul razboiului, era ceva obisnuit si privit de barbati ca “drept al dominatiei”.
Etruscii antici aveau puncte de vedere diferite asupra sexualitatii in comparatie cu alte popoare antice europene. Scriitorii greci ii numeau imorali, si din scrierile lui Platon putem afla ca femeile se culcau frecvent cu alti barbati decat sotii lor si in societatea etrusca copiii nu erau catalogati drept ilegitimi doar pentru ca nu se stia cine este tatal. Theopompus descrie ritualurile orgiastice etrusce, despre care insa nu se cunoaste daca erau un obicei sau un ritual minor dedicat unei anumite zeitati.
La Roma existau sarbatori legate de organele de reproducere si in decursul timpului au fost institutionalizate atat sexul cat si prostitutia. Aceasta a dus la stabilirea unui sistem de clase sexuale, cu diferite grade de relatii sexuale. In afara de sotii, un mare numar de barbati aveau amante– numite delicatue. Famosae-ele erau fiicele sau sotiile din familii bogate, care aveau relatii sexuale strict pentru placerea proprie (cuvantul famosae insemnand porumbite patate din familii respectabile). O alta clasa erau lupae, cele care aveau relatii sexuale cu oricine pentru un tarif stabilit. Copae erau fetele din taverne si hanuri, care nu se suparau sa fie platite pentru sex de catre calatori. Adolescentii baieti cunoscuti sub numele de concubine isi serveau stapanii in pat, pana la maturitate sau pana cand cadeau in dizgratie.
In China sexualitatea a fost tratata in mod deschis pana la contactul cu civilizatiile vestice. Anumite lucruri, cum este sarutul, earu privite ca si comportamente antecoitus in China si in general nepermise in public.
In “I Ching” (cartea schimbarilor) actul sexual este unul din cele doua modele fundamentale prin care se explica creatia lumii. Cerul are contacte sexuale cu Pamantul. In China discrimanarea sexuala are radacini istorice, si leaderi morali precum Confucius critica in mod extrem femeile, desi virginitatea femeilor era un bun de pret ce putea fi vandut. Prima casatorie a barbatului era in general aranjata de parinti, dar ulterior el isi putea alege singur concubinele. Literatura chineza abunda de descrieri ale sexualitatii, si perceptele generale erau acelea ca orice comportament uman trebuie sa fie respectabil, oficialii chinezi trebuiau sa mentina aparentele unei casatorii fidele, frecventa raporturilor sexuale inainte de casatorie nu trebuia sa fie prea mare, iar homosexualitatea era considerata absenta. Migratia spre marile orase a dus insa la inflorirea prostitutiei.
In India oamenii se nasteau in cadrul unui sistem strict al castelor, si in cadrul diferitelor caste erau tolerate diferite obiceiuri sexuale, cum ar fi adulterul, homosexualitatea, exhibitionismul, prostitutia, sadismul si masochismul, zoofilia si necrofilia. In orice caz, sexul are un caracter privat. Cea mai cunoscuta literatura inidana despre sexualitate sunt “cele 64 de arte”, cu diferite versiuni, din care Kamasutra este una, si probabil cea mai cunoscuta in civlizatiile vestice de astazi. Ea detaliaza modalitatile in care partenerii ar trebui sa-si ofere placere unul altuia in cadrul casatoriei.
In timp ce Tantra explica ca sexul este o datorie sacra, o cale spre iluminare spirituala si echilibru, actul sexual uzual nu este o forma de practica tantrica. Contrar credintei populare, sexul tantric nu este intotdeauna lent si sustinut, si nu se termina intotdeauna cu orgasmul. In tantra budhista ejacularea este de cele mai multe ori tabu, deoarece scopul principal al practicii sexuale este directionarea energiei sexuale spre obtinerea iluminarii totale, si nu a placerii obisnuite. Una din metodele prin care practicantii erau fortati sa se confrunte cu raspunsurile lor conditionate era actul sexual cu un partener dintr-o clasa inferioara, ca si ritualurile care aveau loc in crematorii, printre corpurile aflate in descompunere.
In Japonia erotica era o parte a esteticii din viata nobilimii. Sexualitatea era guvernata de aceleasi forte sociale care fac cultura japoneza complet diferita de cea a altor natiuni. In societatea japoneza metoda principala de asigurare a controlului social era amenintarea ostracizarii, societatea japoneza fiind una a “rusinii”. Indivizii erau priviti ca apartinand grupului sau ca fiind exclusi din grup.
Specific pentru Japonia erau gheisele, femei ce nu erau deloc prostituate, ci femei pregatite in arte precum muzica si conversatia, disponibile pentru interactiuni non-sexuale cu clientii lor de sex masculin. In general femeile nu indeplineau decat functii casnice, si prin pregatirea lor gheisele erau o exceptie de la regula, indeplinind functii pe care sotiile nu le puteau indeplini, si pentru care erau platite. Pe de alta parte gheisele puteau avea un patron cu care intretineau raporturi sexuale, dar acest rol sexual nu facea parte din indatoririle de gheisa.
In aparenta femeile trebuiau sa fie supuse barbatilor, si mai ales sotilor. Pe de alta parte barbatii intretineau multiple raporturi sexuale.
PSIHOSEXOLOGIE
Istoria psihosexologiei este şi ea strâns legată de istoria sexualităţii.Istoria psihosexologiei începe de fapt odată cu antichitatea Greacă şi Romană.
Istoria medicinii înregistrează multe perocupări legate de anatomia şi fiziologia organelor sexuale în perioada antichităţii, şi primul tratat european despre artă şi seducţie este cel al poetului roman Ovidiu : “Ars Amatoria”.
În China Evului Mediu apărea un prim tratat de sexologie numit “Su-Nui-Jing”, ar în Tunisia a apărut un manual al dragostei, echivalent arab al Kamasutrei.
Dar Italia a fost locul naşterii primelor studii ştiinţifice legate de organele sexuale umane, Leonardo da Vinci fiind cel care a realizat primele studii anatomice asupra organelor sexuale interne şi a făcut o primă descriere ştiinţifică a actului sexual şi gravidităţii.
În aceeaşi perioadă au fost descoperite organe care şi astăzi poartă numele descoperitorilor lor: foliculii de Graaf, glandele lui Bartholin, glandele lui Cowper.
În 1642 apare şi primul manual de cazuistică a disfuncţiilor sexuale, scris de abatele de Brantonne: “Viaţa doamnelor galante”. În acelaşi an medicul italian Sinibaldus scria un manual cuprinzător despre anatomie şi stimularea erotică.
Dar biserica şi-a pus amprenta şi asupra istoriei psihosexologiei.În 1735 botanistul suedez Karl von Linne introducea un sistem de clasificare a plantelor după numărul de structuri reproductive. Acest sistem a fost atacat pentru că se considera că existenţa staminei şi pistilului în aceeaşi floare nu poate fi adevărată, deoarece Dumnezeu nu putea să fi creat o asemenea depravare.
Samuel Tissot publica “Onanismul”, carte în care erau descrise presupusele pericole ale masturbării. Şi ca urmare a acestei lucrări timp de 150 de ani urma să dăinuie teama de “nebunia masturbării”, care a rămas o temă dominantă a educaţiei sexuale.
Marchizul de Sade, întemniţat la Bastilia pe motive de moralitate scria fantezii bizare despre masturbare şi lua în derîdere credinţa că oamenii pot deveni mai rezonabili, mai nobili şi mai buni prin folosirea raţionamentului propriu.
În anul 1822 Francis Place a început prima campanie pentru contracepţie, iar Forberg publica în limba latină un manual de erotică clasică care era o culegere de texte greceşti şi romane antice referitoare la o mare gamă de comportamente sexuale.
Perioada dintre 1896 şi 1963 este considerată epoca de pionierat în psihosexologie. În acest interval de timp a fost fondată prima organizaţie pentru drepturile homosexualilor, iar în 1902 în Germania a luat fiinţă Societatea pentru lupta împotriva bolilor venerice.
Psihiatrul elevţian Auguste Forel a abordat subiecte revoluţionare pentru timpul său cum ar fi căsătoria cuplurilor homosexuale.
Sigmund Freud descria dezvoltarea sexualităţii umane şi perversiunile, teoria sa fiind bazată pe doctrinele psihanalitice.
În 1907 Iwan Bloch spunea că sexologia trebuie să devină o disciplină ştiinţifică de sine stătătoare, iar în 1908 apărea prima Revistă de sexologie.
Perioada cercetărilor moderne în pshosexologie a început cu anul 1938, când a fost fondat Institutul de cercetare a sexualităţii la Universitatea Indiana din SUA.
Un moment important al psihosexologiei a fost publicarea, în 1966, a studiului “Răspunsul sexual uman” a lui Masters şi Johnson, care introduceau conceptul de răspuns sexual uman în patru faze: excitaţie, platou, orgasm şi rezoluţie.
În 1974 a avut loc prima întâlnire a psihosexologilor organizată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, urmată de publicarea unui raport: educaţia şi tratamentul în sexualitatea umană şi pregătirea profesioniştilor.
Au urmat conferinţe internaţionale de sexologie şi au fost constituite asociaţii de psihosexologie în toată lumea. În 1977, la congresul internaţional de sexologie din Spania a fost adoptată “declaraţia drepturilor sexuale.”
S-a constituit Asociaţia Internaţională de Sexologie, Federaţia Europeană de Sexologie, Federaţia Asiatică de Sexologie şi Consiliul American de Sexologie.
În 2007 va fi organizată cea de-a 79-a ediţie a Congresului Internaţional de Sexologie.
Cu toate că există multe date legate de istoria psihosexologiei până la ora actuală nu a fost scrisă nici o lucrare fundamentală având ca temă istoria psihosexologiei.
Istoria medicinii înregistrează multe perocupări legate de anatomia şi fiziologia organelor sexuale în perioada antichităţii, şi primul tratat european despre artă şi seducţie este cel al poetului roman Ovidiu : “Ars Amatoria”.
În China Evului Mediu apărea un prim tratat de sexologie numit “Su-Nui-Jing”, ar în Tunisia a apărut un manual al dragostei, echivalent arab al Kamasutrei.
Dar Italia a fost locul naşterii primelor studii ştiinţifice legate de organele sexuale umane, Leonardo da Vinci fiind cel care a realizat primele studii anatomice asupra organelor sexuale interne şi a făcut o primă descriere ştiinţifică a actului sexual şi gravidităţii.
În aceeaşi perioadă au fost descoperite organe care şi astăzi poartă numele descoperitorilor lor: foliculii de Graaf, glandele lui Bartholin, glandele lui Cowper.
În 1642 apare şi primul manual de cazuistică a disfuncţiilor sexuale, scris de abatele de Brantonne: “Viaţa doamnelor galante”. În acelaşi an medicul italian Sinibaldus scria un manual cuprinzător despre anatomie şi stimularea erotică.
Dar biserica şi-a pus amprenta şi asupra istoriei psihosexologiei.În 1735 botanistul suedez Karl von Linne introducea un sistem de clasificare a plantelor după numărul de structuri reproductive. Acest sistem a fost atacat pentru că se considera că existenţa staminei şi pistilului în aceeaşi floare nu poate fi adevărată, deoarece Dumnezeu nu putea să fi creat o asemenea depravare.
Samuel Tissot publica “Onanismul”, carte în care erau descrise presupusele pericole ale masturbării. Şi ca urmare a acestei lucrări timp de 150 de ani urma să dăinuie teama de “nebunia masturbării”, care a rămas o temă dominantă a educaţiei sexuale.
Marchizul de Sade, întemniţat la Bastilia pe motive de moralitate scria fantezii bizare despre masturbare şi lua în derîdere credinţa că oamenii pot deveni mai rezonabili, mai nobili şi mai buni prin folosirea raţionamentului propriu.
În anul 1822 Francis Place a început prima campanie pentru contracepţie, iar Forberg publica în limba latină un manual de erotică clasică care era o culegere de texte greceşti şi romane antice referitoare la o mare gamă de comportamente sexuale.
Perioada dintre 1896 şi 1963 este considerată epoca de pionierat în psihosexologie. În acest interval de timp a fost fondată prima organizaţie pentru drepturile homosexualilor, iar în 1902 în Germania a luat fiinţă Societatea pentru lupta împotriva bolilor venerice.
Psihiatrul elevţian Auguste Forel a abordat subiecte revoluţionare pentru timpul său cum ar fi căsătoria cuplurilor homosexuale.
Sigmund Freud descria dezvoltarea sexualităţii umane şi perversiunile, teoria sa fiind bazată pe doctrinele psihanalitice.
În 1907 Iwan Bloch spunea că sexologia trebuie să devină o disciplină ştiinţifică de sine stătătoare, iar în 1908 apărea prima Revistă de sexologie.
Perioada cercetărilor moderne în pshosexologie a început cu anul 1938, când a fost fondat Institutul de cercetare a sexualităţii la Universitatea Indiana din SUA.
Un moment important al psihosexologiei a fost publicarea, în 1966, a studiului “Răspunsul sexual uman” a lui Masters şi Johnson, care introduceau conceptul de răspuns sexual uman în patru faze: excitaţie, platou, orgasm şi rezoluţie.
În 1974 a avut loc prima întâlnire a psihosexologilor organizată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, urmată de publicarea unui raport: educaţia şi tratamentul în sexualitatea umană şi pregătirea profesioniştilor.
Au urmat conferinţe internaţionale de sexologie şi au fost constituite asociaţii de psihosexologie în toată lumea. În 1977, la congresul internaţional de sexologie din Spania a fost adoptată “declaraţia drepturilor sexuale.”
S-a constituit Asociaţia Internaţională de Sexologie, Federaţia Europeană de Sexologie, Federaţia Asiatică de Sexologie şi Consiliul American de Sexologie.
În 2007 va fi organizată cea de-a 79-a ediţie a Congresului Internaţional de Sexologie.
Cu toate că există multe date legate de istoria psihosexologiei până la ora actuală nu a fost scrisă nici o lucrare fundamentală având ca temă istoria psihosexologiei.
HTA
Diagnosticul de HTA. Astăzi, acest diagnostic se pune atunci când pacientul prezintă, la mai multe măsurători succesive, valori ale tensiunii arteriale (TA) peste 140 mmHg maxima (TA sistolică) şi 90 mmHg minima (TA diastolică). Observăm o tendinţă de scădere a pragului pentru diagnosticul de HTA o dată cu trecerea timpului, astfel că valorile de 160/95 mmHg, considerate altădată ca normale sau „la limită”, sunt apreciate astăzi ca valori tensionale mari, încadrabile în diagnosticul de HTA.
Manifestările HTA. Unii pacienţi pot să nu aibă simptome, dar atunci când există o creştere tensională bruscă şi importantă, pot apare: cefalee (dureri de cap), ameţeli, înceţoşarea vederii, zgomote în urechi (acufene), epistaxis (sângerări nazale), palpitaţii, stare de oboseală fizică şi intelectuală, stare de iritabilitate, insomnii, parestezii (furnicături în membre).
Pentru diagnosticul de HTA, pe lângă determinarea valorilor crescute ale TA, se fac şi unele analize de laborator:
- examenul de urină
- hematocrit
- creatinina, ureea sangvină, glicemie, colesterol, trigliceride, acid uric, potasiu
De asemenea, se face examenul fundului de ochi (FO) de către medicul oftalmolog, radiografia toracică, electrocardiograma şi eventual ecocardiografia (ecografia inimii). Toate aceste analize au rolul de a stabili forma de HTA şi stadiul evolutiv, căci, deşi HTA a fost descrisă ca boală de mult timp, totuşi şi astăzi ea are unele enigme. Una dintre ele ar fi : ce anume face să apară această boală? Paradoxal, peste 90% din bolnavii de HTA au aşa-numită HTA esenţială sau primitivă, în care cauza HTA este necunoscută şi practic doar la restul de 10% din cazuri se cunoaşte cauza, care poate fi: boli ale rinichilor (stenoză de arteră renală, rinichi polichistic etc.), tumori ale glandelor suprarenale (feocromocitom), boli endocrine (sindrom Cushing, boli ale tiroidei, hiperparatiroidism) sau uneori utilizarea anticoncepţionalelor orale sau a altor grupe de medicamente care au ca efect secundar nociv creşterea TA.
Practic, atunci când pacientul vine la medic şi acesta îi găseşte valori tensionale mari, medicul trimite pacientul să facă investigaţii şi analize pentru a vedea dacă nu este vorba de una din bolile de mai sus (cele 10%) şi dacă nici una din situaţii nu se confirmă, pacientul este diagnosticat cu „HTA esenţială”.
Stadiile HTA
HTA poate avea mai multe stadii, în funcţie de modul cum afectează ea viaţa pacientului şi ce repercusiuni are ea asupra organelor din corp:
- în stadiul I – pacientul are doar valori crescute ale TA, fără nici un semn de afectare a altor organe sensibile la creşterea TA (inimă, creier şi rinichi)
- în stadiul al II-lea – pacientul are modificări la nivelul inimii (la radiografie, ECG sau ecocardiografie se găseşte HVS – mărirea ventriculului stâng), la examenul FO – modificări ale vaselor (FO gradul I sau II) şi la nivel renal – modificări ale analizelor (proteine în urină sau creşterea valorilor creatininei în sânge)
- în stadiul al III-lea – la pacient apar complicaţii ale HTA: insuficienţă cardiacă, hemoragii cerebrale sau accidente vasculare cerebrale, insuficienţă renală, proteinurie, hematurie, FO de gradul III.
De asemenea, mai există o formă de HTA (care poate fi atât primitivă, cât şi secundară) numită HTA malignă sau cu evoluţie accelerată, caracterizată prin valori tensionale mari (TA diastolică peste 130 mm Hg), apariţia precoce a afectării inimii, rinichilor şi creierului (insuficienţă cardiacă, insuficienţă renală, accidente vasculare cerebrale sau encefalopatie hipertensivă) şi care răspunde greu la tratamentul medicamentos.
HTA pe grupe de vârstă
La copii şi adolescenţi, HTA este cel mai frecvent de cauză secundară (determinată de boli renale, cardiovasculare sau endocrine). Fireşte că valorile TA normale la această categorie de pacienţi sunt corelate cu vârsta.
La vârstnici, dimpotrivă, HTA secundară este rară, cea mai frecventă fiind HTA sistolică pură care apare după vârsta de 60 ani (numită şi HTA aterosclerotică).
Manifestările HTA. Unii pacienţi pot să nu aibă simptome, dar atunci când există o creştere tensională bruscă şi importantă, pot apare: cefalee (dureri de cap), ameţeli, înceţoşarea vederii, zgomote în urechi (acufene), epistaxis (sângerări nazale), palpitaţii, stare de oboseală fizică şi intelectuală, stare de iritabilitate, insomnii, parestezii (furnicături în membre).
Pentru diagnosticul de HTA, pe lângă determinarea valorilor crescute ale TA, se fac şi unele analize de laborator:
- examenul de urină
- hematocrit
- creatinina, ureea sangvină, glicemie, colesterol, trigliceride, acid uric, potasiu
De asemenea, se face examenul fundului de ochi (FO) de către medicul oftalmolog, radiografia toracică, electrocardiograma şi eventual ecocardiografia (ecografia inimii). Toate aceste analize au rolul de a stabili forma de HTA şi stadiul evolutiv, căci, deşi HTA a fost descrisă ca boală de mult timp, totuşi şi astăzi ea are unele enigme. Una dintre ele ar fi : ce anume face să apară această boală? Paradoxal, peste 90% din bolnavii de HTA au aşa-numită HTA esenţială sau primitivă, în care cauza HTA este necunoscută şi practic doar la restul de 10% din cazuri se cunoaşte cauza, care poate fi: boli ale rinichilor (stenoză de arteră renală, rinichi polichistic etc.), tumori ale glandelor suprarenale (feocromocitom), boli endocrine (sindrom Cushing, boli ale tiroidei, hiperparatiroidism) sau uneori utilizarea anticoncepţionalelor orale sau a altor grupe de medicamente care au ca efect secundar nociv creşterea TA.
Practic, atunci când pacientul vine la medic şi acesta îi găseşte valori tensionale mari, medicul trimite pacientul să facă investigaţii şi analize pentru a vedea dacă nu este vorba de una din bolile de mai sus (cele 10%) şi dacă nici una din situaţii nu se confirmă, pacientul este diagnosticat cu „HTA esenţială”.
Stadiile HTA
HTA poate avea mai multe stadii, în funcţie de modul cum afectează ea viaţa pacientului şi ce repercusiuni are ea asupra organelor din corp:
- în stadiul I – pacientul are doar valori crescute ale TA, fără nici un semn de afectare a altor organe sensibile la creşterea TA (inimă, creier şi rinichi)
- în stadiul al II-lea – pacientul are modificări la nivelul inimii (la radiografie, ECG sau ecocardiografie se găseşte HVS – mărirea ventriculului stâng), la examenul FO – modificări ale vaselor (FO gradul I sau II) şi la nivel renal – modificări ale analizelor (proteine în urină sau creşterea valorilor creatininei în sânge)
- în stadiul al III-lea – la pacient apar complicaţii ale HTA: insuficienţă cardiacă, hemoragii cerebrale sau accidente vasculare cerebrale, insuficienţă renală, proteinurie, hematurie, FO de gradul III.
De asemenea, mai există o formă de HTA (care poate fi atât primitivă, cât şi secundară) numită HTA malignă sau cu evoluţie accelerată, caracterizată prin valori tensionale mari (TA diastolică peste 130 mm Hg), apariţia precoce a afectării inimii, rinichilor şi creierului (insuficienţă cardiacă, insuficienţă renală, accidente vasculare cerebrale sau encefalopatie hipertensivă) şi care răspunde greu la tratamentul medicamentos.
HTA pe grupe de vârstă
La copii şi adolescenţi, HTA este cel mai frecvent de cauză secundară (determinată de boli renale, cardiovasculare sau endocrine). Fireşte că valorile TA normale la această categorie de pacienţi sunt corelate cu vârsta.
La vârstnici, dimpotrivă, HTA secundară este rară, cea mai frecventă fiind HTA sistolică pură care apare după vârsta de 60 ani (numită şi HTA aterosclerotică).
O formă particulară de HTA este cea apărută în sarcină (caz în care HTA se defineşte prin valori peste 135-140/75 mm Hg în trimestrul al doilea de sarcină sau peste 135-140/85 mm Hg în ultimul trimestru. La gravide, HTA poate fi destul de gravă, deoarece se poate complica cu preeclampsie sau eclampsie, boli considerate urgenţe obstetricale şi tratate la terapie intensivă.
Factori care favorizează apariţia HTA
S-a constatat că pot fi incriminate în apariţia HTA următoarele situaţii:
1. consumul excesiv de sare (NaCl), deoarece ionul de sodiu se acumulează în organism şi în peretele arterial. (Menţionăm că acest factor nu acţionează la toţi pacienţii, ci doar la aceia care au anomalii genetice în transportul membranar al Na.) Din această cauză, se recomandă pacientului hipertensiv ca o primă măsură dietetică reducerea sării în alimentaţie. În schimb, se consideră că ionul de K are un efect protector împotriva HTA.
2. obezitatea, diabetul zaharat, ateroscleroza sau hiperuricemia (creşterea acidului uric în sânge). Mai ales persoanele care au rude cu asemenea boli sau cu HTA sunt ele însele predispuse la HTA.
3. fumatul – care determină creşteri de scurtă durată a TA şi creşte riscul de apariţie al complicaţiilor HTA sau accelerează evoluţia spre HTA malignă
4. consumul de alcool (în special bere şi vin) şi de cafea – care favorizează creşteri ale TA
5. sedentarismul (lipsa exerciţiului fizic), mai ales când pacientul este obez
6. factorii psihoemoţionali (stresul în special, dar şi tipul de personalitate)
Aceşti factori pot fi influenţaţi printr-un tratament naturist, pentru a scădea TA pe o cale naturală.
Tratamentul naturist al HTA
Situaţiile în care se aplică tratamentul naturist într-un caz de HTA
Trebuie menţionat că un tratament naturist nu substituie, atunci când este cazul, medicamentele clasice. O dată stabilit diagnosticul de HTA (boală considerată cronică), pacientul trebuie să ia medicamentele stabilite, mai ales în situaţiile de criză hipertensivă (creşterea bruscă a valorilor TA) sau în cazurile particulare de HTA la copii şi la gravide. Aceste situaţii trebuie tratate de medicul specialist alopat, care să supravegheze atent bolnavul.
Tratamentul naturist se poate administra în paralel cu medicamentele alopate, ca adjuvant, în toate formele de HTA (mai puţin urgenţele hipertensive). Totuşi, el este indicat în special în caz de HTA simptomatică sau asimptomatică în stadiile I-II (fără afectare sau cu afectare uşoară a inimii, creierului şi rinichilor). Pacientul cu HTA uşoară, căruia i s-a stabilit o medicaţie alopată cronică şi care îşi verifică periodic TA poate chiar înlocui, pe perioade scurte de timp, medicamentele cu un tratament naturist cu plante medicinale, stabilit de un medic specialist în fitoterapie. Astfel, bolnavul va fi protejat de efectele secundare ale medicamentelor alopate administrate pe termen lung.
Sunt multe situaţii în care terapiile naturiste, mai ales când se asociază între ele şi cu tratamentul clasic, pot fi foarte eficiente şi pot determina scăderea dozelor de medicament antihipertensiv sau chiar stoparea sa completă, atunci când tensiunea revine la normal pentru o perioadă mare de timp. Totuşi, chiar şi în aceste situaţii, medicaţia clasică nu trebuie abandonată brusc, ci treptat şi sub control, pe măsură ce terapia naturistă îşi face efectul. Tratamentul naturist trebuie continuat minim 6 luni după dispariţia tuturor simptomelor şi normalizarea valorilor tensionale, pentru stabilizarea rezultatelor.
Dietoterapia este un element esenţial în tratamentul HTA, precum şi în complicaţiile acesteia. Dacă ea nu este respectată, chiar şi tratamentele cele mai puternice pot fi ineficiente. Terapia naturală integrală vizează refacerea întregului organism. Astfel, dieta presupune, în primul rând, renunţarea la alimentele cu efecte negative asupra sănătăţii.
Este bine să se renunţe la:
- fumat – care creşte foarte mult riscul de apariţie a bolilor inimii şi vaselor de sânge (un studiu medical realizat în 1993 a arătat că cei care renunţă la fumat îşi prelungesc viaţa sau durata timpului scurs până la apariţia primului infarct cu 50% faţă de cei care continuă să fumeze)
- alcool şi cafea (factori care cresc valorile TA şi riscul de apariţie a complicaţiilor HTA) şi de asemenea la produsele care conţin cofeină (Cola, Pepsi)
- zahărul alb şi înlocuitorii săi artificiali (aspartam, ciclamat), produsele zaharoase
- produsele alimentare care conţin aditivi sintetici (coloranţi, conservanţi, amelioratori de gust care conţin sodiu – glutamat monosodic) şi de asemenea la margarină (grăsime vegetală obţinută artificial)
- Se recomandă scoaterea sării din alimentaţie (eventual înlocuirea ei cu sare fără sodiu). Deci nu se adaugă sare la masă, se evită mezelurile şi brânzeturile sărate, conservele (conţin multă sare şi alţi aditivi) şi alte alimente bogate în sare (atenţie la grisine, sticksuri, biscuiţi etc.).
- De asemenea, se evită consumul produselor (mai ales a conservelor) cu carne (mai ales cea de porc), deoarece la prepararea cărnii se foloseşte multă sare, altfel ea nu are gust. Ca o paranteză, s-a demonstrat că vegetarienii au în general valori ale TA mai mici decât cei care consumă carne; mai ales persoanele în vârstă care sunt vegetariene beneficiază de acest avantaj.
- Trebuie folosite cu prudenţă condimentele picante tari (ardei iute, piper).
Aceste interdicţii se menţin pe întreaga durată a tratamentului!
La pacienţii supraponderali, trebuie urmărită reducerea greutăţii corporale prin regim alimentar hipocaloric şi prin exerciţii fizice regulate.
- De asemenea, trebuie redus consumul de grăsimi animale (slănină, untură, unt, smântână şi alte lactate, alimente precum maioneza etc.). Grăsimile animale sunt bogate în colesterol şi atunci când predomină în alimentaţie, favorizează depunerea colesterolului în pereţii vaselor de sânge, generând astfel ateroscleroza (ATS). ATS este considerată a fi unul din factorii care favorizează apariţia HTA, mai ales la vârste înaintate. Ce este ATS? Colesterolul depus pe pereţii arteriali formează adevărate „plăci” care îngroaşă peretele arterei, îi scad diametrul, o rigidizează şi o împiedică să-şi realizeze funcţiile (transportul sângelui şi hrănirea cu sânge a unor organe). Există în plus riscul ca o mică porţiune de aterom să se desprindă de pe peretele arterial, să fie luată de curentul de sânge şi să se oprească apoi, la mare distanţă, într-o arteră de calibru mai mic, pe care s-o obstrueze astfel. Acest fenomen se numeşte embolie şi este foarte periculos, pentru că artera care a fost obstruată nu mai poate iriga cu sânge organul pe care îl deservea. Acesta este mecanismul prin care se poate produce infarctul miocardic sau ischemia cerebrală (accidentele vasculare cerebrale).
Deci, este important la pacienţii cu HTA să se verifice şi valoarea colesterolului din sânge şi aceasta să fie pe cât posibil menţinută în limite normale.
Alimente recomandate
Bolnavul hipertensiv poate să înlocuiască în dieta sa grăsimile animale cu grăsimi vegetale, mai precis cu uleiuri vegetale, cel mai bine cu ulei presat la rece. Uleiurile de măsline, soia sau floarea-soarelui au un efect de protecţie a vaselor de sânge faţă de acţiunea colesterolului.
Dieta este bine să fie suplimentată cu potasiu din surse naturale. În organism, există un fel de antagonism sodiu-potasiu, ceea ce face ca lipsa potasiului să ducă la acumularea sodiului, care este implicat în mecanismele de producere a hipertensiunii. În schimb, potasiul prezent în organism în cantităţi suficiente face să se elimine sodiul excesiv; potasiul are şi o acţiune de dilatare a vaselor de sânge, efect care este binefăcător şi produce astfel săderea TA. Sursele naturale de potasiu sunt cerealele, legumele şi fructele: făina integrală de grâu, tărâţele de grâu, fulgii de ovăz, pătrunjelul, spanacul, soia, cartofii, ciupercile champignon, caisele, stafidele, prunele, alunele şi migdalele, bananele şi curmalele, drojdia de bere uscată. Este bine ca legumele şi fructele să fie consumate cub formă de salate şi sucuri proaspete. Cartofii e indicat să fie fierţi în coajă şi în cantităţi mici de apă; foarte buni sunt şi cartofii copţi.
De asemenea, sunt bune şi alimentele cu un conţinut bogat de calciu, deoarece s-a dovedit că ele reduc TA. Dintre acestea fac parte: verdeţurile de la care se consumă frunzele (ex. pătrunjelul, leuşteanul şi leurda), soia, smochinele, migdalele dulci (să nu fie prăjite sau sărate); ele conţin mai mult calciu decât laptele. Atât laptele (mai ales cel pasteurizat), cât şi brânzeturile sau alte produse lactate concentrate nu sunt indicate, deoarece sunt bogate în grăsimi şi sare.
Alimente-medicament în tratamentul HTA
Hrişca – o cereală mai puţin cunoscută, dar care creştea mai demult şi la noi din abundenţă, are un efect foarte bun de protecţie şi de regenerare a vaselor sangvine. Se recomandă să fie consumată mai ales de către persoanele predispuse la accidente vasculare. Ea poate fi procurată de la magazinele naturiste şi este foarte uşor de preparat, fiartă cu adaos de legume sau prăjită.
O plantă celebră este usturoiul (Allium sativum). Consumul de usturoi în dietă are efect de scădere a TA; la fel de eficientă este şi tinctura de usturoi, câte 20 picături de 3 ori pe zi, într-un pahar cu apă.
Lămâile – atunci când sunt consumate zilnic, scad tensiunea arterială şi nivelul colesterolului, protejează vasele de sânge şi fluidifică sângele. Se poate folosi fie fructul întreg, cu tot cu coajă, fie doar sucul proaspăt stors. Iată o reţetă ce se poate folosi: se spală foarte bine 2 lămâi cu tot cu coajă, se taie în bucăţi mari şi se introduc într-un mixer electric (blender). Se adaugă 600 ml apă şi 1-2 linguri de miere. Se amestecă şi se mai lasă apoi 15 minute, apoi se filtrează şi se consumă în aceeaşi zi.
Strugurii – au un bun efect diuretic, curăţă organismul şi ajută la eliminarea depozitelor de colesterol de pe vasele sangvine. Dacă suferiţi de HTA, puteţi face toamna, în sezonul strugurilor, o cură de 7-10 zile în care să mâncaţi doar struguri şi nimic altceva. Cu o condiţie: să nu aveţi şi diabet zaharat, situaţie în care strugurii sunt contraindicaţi.
Alte fructe foarte indicate pentru consumul zilnic sunt: mere, măceşe, coacăze roşii şi negre, fructe de păducel şi alte fructe de pădure.
Sucurile de fructe şi legume – se vor consuma zilnic, dimineaţa, pe stomacul gol, 1-2 pahare de suc proaspăt stors; un exemplu de amestec de sucuri eficient în HTA este: suc de ţelină 100 ml, suc de sfeclă roşie 100 ml, suc de pătrunjel (din rădăcini şi frunze) 50 ml şi suc de hrean 50 ml, la care se poate adăuga, după gust, miere de salcâm şi puţin suc de lămâie. De asemenea, este bun şi sucul obţinut din mlădiţe de orz verde, câte 50 ml zilnic, dimineaţa. Sucul de orz verde este foarte bogat în calciu, fier, potasiu, vitamine şi enzime şi previne îmbătrânirea şi instalarea bolilor degenerative.
Oţetul de mere şi miere – este bogat în potasiu şi alte elemente minerale şi se recomandă mai ales atunci când HTA este asociată cu boli ale vaselor de sânge (în special ateroscleroză), boli degenerative, insomnie, obezitate. Se iau câte 2 linguriţe la o cană cu apă, dimineaţa, sau se adaugă în salatele de crudităţi.
Dintre produsele apicole, sunt indicate mai ales polenul şi lăptişorul de matcă.
Pentru a da gust mâncării, putem folosi ca şi condimente: rozmarin, mentă, măghiran, enibahar, fenicul.
| O cură foarte severă în tratamentul HTA grave este cura lui Kempner, care este acceptată şi în medicina alopată. Se consumă zilnic, timp de 1-3 săptămâni, doar următoarele alimente: orez, mere, miere de albine şi eventual alte fructe. Sarea şi orice alt condiment picant sunt excluse din alimentaţie. Se pot consuma în schimb mici cantităţi de amestec de plante medicinale cu efect remineralizant: urzică, păpădie, frunze de ţelină, fructe de pădure uscate, mai ales măceşe şi cătină. Acest regim drastic se recomandă în formele grave de hipertensiune (complicate cu edem cerebral sau insuficienţă cardiacă) şi, de asemenea, în caz de obezitate, boli endocrine, cancer. |
Psihoterapie
Profilul psiho-emoţional al pacientului hipertensiv
S-a constatat că HTA nu apare la orice fel de persoane, ci la cele supuse la stres prelungit şi care nu pot face faţă unui astfel de stres.
1. Astfel, există o categorie de bolnavi cu HTA oscilantă, la care creşterile TA sunt neregulate şi apar atunci când persoana este îngrijorată, neliniştită, are stări de teamă sau are insomnii, iar aceste stări sunt adesea însoţite de palpitaţii. La asemenea persoane, este foarte bine ca tratamentul să cuprindă şi remedii calmante sau eventual exerciţii de relaxare, care să le ajute să nu-şi mai facă griji atunci când nu este cazul.
2. Alte persoane care suferă de HTA sunt cele care au o stare de tensiune psihică permanentă, adesea ele au funcţii de conducere sau sunt factori de decizie la locul de muncă. Ei se gândesc tot timpul la ceea ce au de făcut şi sunt într-o permanentă stare de încordare. La aceste persoane, pot apare creşteri ale valorilor TA atât maximă (sistolică), cât şi minimă (diastolică – corelată cu starea permanentă de stres), încă de la vârste tinere (35-40 ani). Situaţiile de creşteri tensionale survin adesea atunci când aceste persoane se înfurie sau sunt foarte încordate. Atunci ele se simt cuprinse de un val de căldură, se înroşesc la faţă şi simt pulsaţii în piept sau chiar în întreg corpul. Ele fac HTA datorită înverşunării şi a concentrării neîntrerupte. Sunt persoane care sacrifică totul pentru munca, interesul, pasiunile sau activităţile lor. Ca regulă de viaţă, ele au nevoie să se oprească din când în când din activităţile lor, să-şi ia o pauză pentru relaxare şi să înveţe să fie mai detaşate de ceea ce fac.
3. Un al treilea tip de pacient hipertensiv este cel pasiv, cu tendinţa la inactivitate şi care trăieşte mai mult în trecut. Este lent în mişcări, are multe obiceiuri (”tabieturi”) şi ataşamente la care îi este greu să renunţe. El este adesea obez şi are crescute valorile colesterolului. La măsurarea TA, i se găsesc de regulă valori crescute, mai ales maxima, TA sistolică. La acest pacient apar frecvent şi boli ale inimii (cardiopatie ischemică) sau diabet zaharat. Din punct de vedere psihologic, acest pacient trebuie să înveţe să renunţe la ataşamentele şi la rigidităţile sale, să fie mai deschis la nou.
Fitoterapia - tratarea HTA cu plante medicinale.
Există plante cu principii active cunoscute ca având efect sedativ şi de reducere a stresului. Dintre ele, enumerăm:
- Talpa-gâştei (Leonurus cardiaca – partea aeriană); este o plantă cu un bun efect calmant şi se recomandă mai ales în cazul HTA care survine pe un fond de iritabilitate, mânie, încordare. De asemenea, este utilă, alături de păducel, în HTA instalată la menopauză.
- Păducelul (Crataegus monogyna, C. oxyacantha – de la care se folosesc frunzele, florile şi fructele). A fost studiat ştiinţific de către farmacişti şi s-a demonstrat că are un efect de scădere a TA, de dilatare a vaselor coronare şi tonic al inimii şi vaselor de sânge; nu este toxic şi nu dă efecte secundare. El este nelipsit din tratamentele naturiste pentru bolile inimii şi ale vaselor de sânge (este acceptat astăzi şi de către unii medici cardiologi).
- Tei (Tilia platyphyllos, Tilia argentea, Tilia cordata – flori) – este indicat pentru efectul său liniştitor la pacienţii care au HTA însoţită de stări de nelinişte, îngrijorare sau chiar insomnie.
- Valeriana (Valeriana officinalis – rădăcină) este un binecunoscut sedativ şi se recomandă la persoanele care fac HTA pe fondul stărilor de nelinişte şi de nervozitate şi care au adesea palpitaţii, crize de sufocare sau dureri abdominale.
- Levănţica (Lavadula angustifolia – de la care se foloseşte în special uleiul volatil – în aromaterapie sau intern – 2-3 picături de 3 ori pe zi, cu apă).
- Roiniţa (Melissa officinalis – frunzele) – este şi ea un bun calmant, antidepresiv şi ajută la eliminarea stărilor de mânie, iritabilitate şi frustrare care adesea întreţin sau pot declanşa pusee de HTA. Este indicată mai ales la persoanele agitate, care nu se pot odihni şi care sunt sensibile la influenţele exterioare.
- Sunătoarea (Hypericum perforatum – partea aeriană) elimină tensiunea psihică şi se recomandă în HTA asociată cu dureri de cap, stări de agitaţie sau insomnie.
Unele plante acţionează prin efectul diuretic:
- Mesteacăn (Betula pendula, Betula verrucosa – de la care se folosesc frunzele – are şi un bun efect de scădere a acidului uric din sânge)
- Coada-calului (Equisetum arvense – partea aeriană)
- Feciorică (Herniaria glabra – partea aeriană)
- Trei-fraţi-pătaţi (Viola tricolor – partea aeriană)
- Mătasea de porumb (Stigmata Maydis)
- Codiţele de cireş sau vişin (Stipites Cerasorum)
- Tecile de fasole (Phaseoli fructus sine seminibus).
Alte plante folosite:
- Traista-ciobanului (Capsella bursa-pastoris – partea aeriană) – are, pe lângă acţiunea hipotensivă, şi proprietăţi de oprire a hemoragiilor, de aceea se recomandă în cazul HTA însoţite de sângerări (epistaxis etc.) sau în HTA apărută la menopauză.
- Vâscul (Viscum album – ramuri cu frunze), se utilizează vâscul de pe măr, păr, brad, cireş; nu se foloseşte vâscul de pe salcie, plop, arţar, salcâm, care este otrăvitor. Are un bun efect de scădere a TA, dar este şi o plantă care are o anumită toxicitate. Mai ales bolnavii de inimă trebuie să fie atenţi când folosesc vâsc şi, dacă apar aritmii cardiace, trebuie întreruptă administrarea plantei. De fapt, vâscul are un efect reglator, astfel încât la hipertensivi scade TA, iar la hipotensivi creşte TA.
- Saschiu (Vinca minor – partea aeriană) – care produce dilatarea vaselor de sânge şi care se recomandă mai ales la vârstnici, în ateroscleroză cerebrală sau sechele după accidente vasculare cerebrale.
Tratamentul cu plante medicinale în funcţie de tipul psiho-emoţional (cele 3 tipologii descrise mai sus):
Persoanele din tipul 1, cel care îşi face multe griji, trebuie să folosească în primul rând plante cu efect calmant şi care să aibă un gust predominant dulce (ex. tei, valeriana).
Persoanele din tipul 2, cel „workaholic” (pasionat de muncă) şi iritabil au nevoie de remedii (plante) care să le răcorească şi care să ajute la eliminarea emoţiilor excesive. Asemenea remedii sunt, de exemplu, unele plante amare precum coada şoricelului (Achillea millefolium – vârfuri înflorite). Alte plante utile pentru acest tip sunt: talpa-gâştei, care ne ajută să judecăm problemele la rece, menta (Mentha piperita – frunze)– binecunoscută plantă cu efect răcitor sau păpădia (Taraxacum officinale – partea aeriană), care ajută la îndepărtarea stărilor de mânie.
Pacientul de tip 3, cel obez. Un tratament al hipertensiunii, în acest caz, ar trebui să asocieze şi plante cu acţiune diuretică şi depurativă, care să ajute la eliminarea grăsimilor depuse pe vasele de sânge. De exemplu, una din acest plante este brusturele (Arctium lappa – rădăcina), care este cunoscut ca un excelent purificator al sângelui şi al întregului corp. Brusturele este şi un bun diuretic, iar acţiunea diuretică este unul din mecanismele prin care se obţine reducerea TA (mecanism folosit şi în medicina alopată, unde pentru tratamentul HTA se foloseşte de ex. Furosemidul, care este diuretic). Alte plante utile pentru efectul diuretic şi depurativ, care ajută la eliminarea colesterolului excesiv, sunt: păpădie, mesteacăn, coada-calului, frunzele de măslin (Olea europaea). Anghinarea (Cynara scolymus – frunze) este şi ea o plantă valoroasă, care ajută la eliminarea depozitelor de colesterol din vase.
Modul de administrare al plantelor medicinale
Cel mai bine este ca, pentru un tratament optim, să asociem 4-7 plante medicinale cu efect antihipertensiv (combinarea plantelor le sporeşte efectul) şi să administrăm acest amestec un timp mai lung –3-4 luni, deoarece plantele medicinale au un efect blând, care se instalează în timp. Cel mai bine este să luaţi plantele sub formă de pulbere, macerat la rece sau tinctură, deci utilizarea plantelor fără fierbere, deoarece fierberea distruge multe din componentele active ale plantelor.
Pulberea din planta uscată se obţine prin mărunţirea sau măcinarea plantei sau a amestecului de plante într-un mojar sau cu râşniţa electrică. De obicei se administrează câte 1 linguriţă de 4 ori pe zi, (doză valabilă pentru plantele lipsite de toxicitate). Se ţine pulberea (umezită cu apă) sub limbă 15 minute, apoi se înghite cu apă sau cu puţină miere.
Macerat la rece: se prepară de obicei, pentru uz intern, dintr-o linguriţă de plantă mărunţită sau amestec de plante la o cană cu apă plată rece (la temperatura camerei). Se lasă la macerat 6-8 ore (timp în care se agită periodic), apoi se strecoară şi se bea. Doza de macerat este de 4-5 căni/zi. Se poate prepara de la început cantitatea de macerat pentru 24 ore (se pun 4-5 linguriţe amestec la 1 litru de apă rece).
Infuzia – cel mai puţin eficientă: se încălzeşte apa până fierbe, apoi se pune 1 linguriţă de plantă mărunţită la o cană cu apă clocotită. Se opreşte focul, se acoperă vasul cu o farfurioară şi se mai lasă 5-10 minute; apoi se strecoară şi se bea. Doza este de 3-4 căni/zi.
Se mai folosesc pentru tratarea HTA şi unele produse gemoterapice (extracte în alccol şi glicerină din muguri şi ţesuturi vegetale tinere ale plantelor), care se găsesc în magazinele Plafar: mlădiţe de păducel (Crataegus oxyacantha) – cu efect reglator al TA, mlădiţe de măslin (Olea europaea) – cu efect foarte bun anti-aterosclerotic şi sevă de mesteacăn (Betula linfa) – foarte bun depurativ. Se pot lua toate 3 produsele în asociere, câte 50 picături din fiecare, zilnic, cu apă.
Alte terapii
Exerciţiile de relaxare combinate cu meloterapia se pot realiza, de exemplu, pe un fond muzical în surdină (de preferinţă sunete din natură sau o muzică liniştitoare, poate fi şi muzică clasică). Studii recente au arătat efecte bune antihipertensive la audiţia repetată a unor piese precum Don Juan de Mozart şi Rapsodia ungară de Liszt. Pacientul va sta întins cu faţa în sus şi va urmări să-şi relaxeze, pe rând, fiecare parte a corpului, începând cu membrele (picioare, mâini) şi urcând în sus spre abdomen, trunchi şi apoi cap. El îşi poate repeta în gând, de exemplu, „piciorul meu este din ce în ce mai relaxat”, „mă simt din ce în ce mai calm, mai liniştit” ş.a.m.d., până ce întreg corpul se relaxează complet. Acest exerciţiu durează cam 15-20 minute şi realizat zilnic, aduce numeroase beneficii în ce priveşte scăderea TA şi creşterea toleranţei la stres.
Expunerea moderată la soare şi evitarea frigului
S-a dovedit că frigul prelungit este un factor de stres care duce la creşterea tensiunii arteriale sistolice. De aceea, este important ca atât corpul, cât şi extremităţile să fie menţinute calde, printr-o îmbrăcăminte corespunzătoare şi asigurarea unui confort termic în locuinţă.
Expunerea moderată la soare este în schimb un factor protector, pentru că dilată vasele de sânge şi scade astfel TA. Efectul este maxim la 24 ore după expunere şi durează mai multe zile. Atenţie însă, căldura nu trebuie să fie excesivă, astfel încât să ne ardem. E suficientă o expunere la soare a întregului corp de 15 minute, de 2 ori pe zi (dimineaţa şi seara).
Plimbările în natură vă vor ajuta să vă destresaţi, mai ales dacă alegeţi pentru plimbare o pădure de conifere sau una de tei. Alegeţi zonele cu multă verdeaţă, deoarece culoarea verde s-a dovedit că are un efect calmant şi de aceea este ideală pentru a favoriza relaxarea atât de necesară pacientului cu HTA. În timpul plimbării, abandonaţi toate preocupările cotidiene şi urmăriţi să „vă lăsaţi furaţi” de culorile, sunetele şi aromele naturii. American College of Sports Medicine, 1993: S-a demonstrat că mişcarea realizată regulat (de 3 ori pe săptămână, câte 45 minute), doar ea singură, fără alte terapii complementare, scade TA cu cel puţin 10 mmHg. Acest efect apare mai ales la cei care moştenesc o predispoziţie la HTA.
În concluzie, pentru a elimina definitiv HTA, începeţi din timp regimul de viaţă naturist, pentru că întotdeauna este mai uşor să previi decât să tratezi. Abandonaţi fumatul, alcoolul şi cafeaua, faceţi exerciţii fizice moderate, alternaţi perioadele de muncă cu cele de odihnă şi refacere, nu vă supraalimentaţi, urmăriţi să consumaţi alimente cât mai naturale şi mai sănătoase şi în plus, apelaţi la ajutorul nepreţuit al plantelor medicinale.
Iscriviti a:
Post (Atom)
